Citat:
În prealabil postat de Ioana88
Multumesc din nou de raspunsuri! Am ales calea mantuirii in doi, dupa o indelunga perioada a tineretii mai tumultoasa, care consider ca putea fi evitata cu ajutorul Lui Dumnezeu. Merg si la un duhovnic, dar parca nu ma simt demna nici la duhovnic sa merg, ma gandesc ce sa caute o pacatoasa ca mine la el, vreau sa mentionez ca nu m-am mai impartasit de foarte mult timp, de multi ani, si cand merg incep sa plang. Apoi inainte sa intru la el, vad multi oameni, ma gandesc ca eu am cele mai mari pacate dintre toti, aproape ca as prefera sa plec.
|
Asta e o ispita si nu are nimic de a face cu adevarata pocainta.
Fara indoiala ca vine la pachet cu ispita de a crede ca e un soi de virtute, dar nu este.
Scopul e tocmai opusul - de a te indeparta de spovedanie.
Este sora buna cu ne-rusinarea care insoteste faptuirea pacatului si ambele lucreaza acelasi lucru spre ne-mantuire: ca pacatul sa fie lesne de facut iar pocainta din cale afara de grea.
Citat:
|
Mie imi place cand merg la duhovnic sau parinti, sa le dau vesti bune, sa fie multumiti de mine.
|
Ai o problema cu fixatia de a-i multumi pe alti.
Sunt sigur ca in termeni psihologici asta are un nume si e un simptom pentru o problematica mai complexa.
Duhovnicul adevarat e multumit DACA omul se pocaieste sincer.
Un om care vine sa spuna ca nu mai are pacate, sau cel mult pacate marunte pentru care afiseaza o falsa dar grava pocainta, e suspect si fara doar si poate a pierdut masura pocaintei.
Citat:
|
In ceea ce priveste mersul la psiholog sau psihiatru, nu am incercat niciodata, nici alte tratamente pentru psihic nu am incercat , desi am avut necazuri care m-au schimbat mult, dar mereu am crezut in Dumnezeu chiar si in momentele grele. Nu spun ca psihologii nu sunt specialisti in ceea ce fac, dar eu cred ca nimeni nu iti cunoaste gandurile si trairile mai bine decat le cunosti tu insuti si Dumnezeu. Iar ca sa ajunga sa te cunoasca psihologul, trebuie sa faci mai multe sedinte, consider ca nu iti spune doar niste fraze invatate, trebuie sa te cunoasca putin ma gandesc. Poate gresesc nu stiu, am sa incerc si experienta cu psihologul, sunt constienta ca ceva nu e in regula cu mine, dar simt ca o sa depasesc perioada, greu, dar o sa incerc. Nu pot decat sa va multumesc mult pentru incurajari, conteaza foarte mult pentru mine! Imi doresc ca Nasterea Mantuitorului sa va aduca in case si in suflete caldura, sanatate si bucurii. Sarbatori fericite!
|
Probabil ca o buna parte din stres va dispare o data ce-ti vei gasi un loc de munca adecvat.
Si cealalta parte o data ce vei invata sa nu te mai evaluezi atat de mult din prisma asteptariloe pe care ceilalti le au de la tine.
Sigur, nu trebuie sa cazi la extrema indiferentei si a nesimtirii, ca si asta e o boala pe care probabil ca nu putini o au, dar nu trebuie nici o sensibilitate exagerata care sa-ti strice echilibrul interior.
Si inca ceva: probabil esti victima unui sistem de educatie in care una din trasaturile de baza a fost distrugerea stimei de sine a celui "educat" pentru ca "educatorul" sa fie sigur de obedienta lui totala vizavi de performantele cerute.
Cauta sa-ti refaci stima de sine, n-ar strica ajutor din exterior, dar pana la urma piesa principala tu esti.
Cu ocazia asta cred ca ti-am salvat cateva zeci de ore de psihoterapie care te-ar fi indrumat spre aceleasi concluzii :)