[CristianR]

La nunta dintre soţi Hristos este de faţă şi rămâne cu ei atâta vreme cât şi ei rămân cu El. În căsătorie pe Hristos Îl cunoşti mai ales din iubirea faţă de soţ, în care El este prezent, pentru că Dumnezeu este Iubire.

Nunta nu numai că nu e pierdere, ci e chiar treaptă către Dumnezeu, pentru că este taină şi este inepuizabilă. Toată viaţa poţi (şi chiar trebuie) urca, iubind mai mult şi mai curat, pe măsură ce te curăţeşti şi te lepezi de tine ca să-i faci mai mult loc în inima ta celuilalt.

Toate darurile lui Dumnezeu făcute nouă nu sunt statice, ci lucrătoare. Fecioria nu e dată ca să fie păstrată nelucrătoare. Fie o dăruieşti lui Dumnezeu, fie o dăruieşti omului pe care-l iubeşti şi o transformi în maternitate, care este o treaptă superioară întructât e roditoare.

Ne gândim la Maica Domnului. Pe ea o cinstim şi ca fecioară, dar ca maică parcă şi mai mult. Ea a rămas pururea fecioară, dar nu fără rod. Şi încă ce rod! Fecioară în sensul că n-a avut soţ pământesc; dar a avut nuntă cerească, mai presus de fire, din unirea cu Duhul Sfânt. Pentru că I s-a dăruit lui Dumnezeu cu toată fiinţa, suflet şi trup, de aceea a rămas fecioară. Însă din nunta ei cu Dumnezeirea S-a născut Hristos. Aşa încât este Mamă.

Şi ea este model tuturor fetelor sau femeilor, fie că aleg calea dăruirii totale lui Dumnezeu, fie că o aleg pe cea a căsătoriei şi maternităţii. Amândouă sunt binecuvântate.