Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Și aduceau la El și pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copii să vină la Mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea. Luca 18, 15-17,
|
Sf. Augustin: Cui sunt prezentati acesti copii spre a fi atinsi ? Mantuitorului. Dar, de vreme ce El este Mantuitorul, inseamna ca pentru a fi mantuiti erau prezentati Celui ce a venit ca sa mantuiasca ceea ce era pierit. Or, cand acesti copii ar fi putut sa fi pierit, de vreme ce erau inocenti fata de orice greseala ? Dar, potrivit doctrinei Apostolului, "pacatul a intrat in lume printr-un singur om" (Rom 5). Acesti copii vin, deci, precum bolnavii la doctor, precum servii la Rascumparator.
Sf Ambrozie: Unora le poate parea dura atitudinea discipolilor care impiedicau pe acesti copii sa se apropie de Domnul, fiindca Evanghelia spune "Iar ucenicii, văzând, îi certau". Dar, trebuie sa vedem in aceasta conduita a ucenicilor fie un mister, fie un semn de atentie fata de Mantuitor. Ei nu faceau asta dintr-un simtamant de invidie, nici din duritate fata de copii, ci din atentie plina de zel fata de dumnezeiescul Invatator pe care nu vroiau sa il expuna impresurarii multimii. Trebuie sa renuntam la interesele noastre cand gloria lui Dumnezeu risca sa fie compromisa. Dar poate ca aceasta conduita a lor invaluie un mister: ei vor fi vrut ca poporul evreu, din care descindeau dupa carne, sa fie mantuit mai intai. Ei stiau deja ca toate popoarele trebuia sa fie chemate la credinta, de vreme ce intervenisera in favoarea cananeencei, dar inca nu stiau in ce ordine aceasta chemare trebuia sa se faca. Ce le raspunde Isus ? "Iar Isus chemandu-i, le-a spus: Lasati copiii sa vina la Mine". Nu este, deci, varsta copilariei ceea ce prefera El, fiindca altminteri ar trebui sa fie un lucru daunator acela de a creste si a ne dezvolta. Atunci de ce El ii declara pe copii mai apti pentru imparatia cerului ? Poate pentru ca ei sunt mai lipsiti de malitie, de inselare, pentru ca ei nu indraznesc sa se razbune, pentru ca sunt straini de voluptatea vinovata, pentru ca nu doresc bogatii, nici onoruri, nici demnitati. Pe de alta parte, virtutea nu consta in a ignora toate aceste lucruri, ci in a le dispretui, fiindca virtutea nu consta in incapacitatea de a face pacat, ci in vointa de a fugi de el. Nu copilareala ne recomanda Domnul aici, ci virtutea care imita simplitatea copilariei.
Ven Beda: El are grija sa spuna "împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia", deci nu a acestor copii, astfel El ne arata ca nu varsta, ci conduita copilariei este ceea ce da acces la imparatia cerurilor: celor care imita simplitatea si inocenta lor le este promisa.
Sf Ambrozie: Acelasi adevar Domnul nostru vrea sa ni-l transmita atunci cand adauga "Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea." Cine este acest copil pe care Isus il propune Apostolilor spre imitare ? Este copilul despre care Isaia a spus "Un prunc s-a nascut noua". Acela, "Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu amenința, ci Se lăsa în știrea Celui ce judecă cu dreptate" (1 Pt 2:23). In copilarie exista ceva din conduita venerabila a batranilor, asa cum batranetea are ceva din inocenta copilariei.
Sf Vasile: Or, primim imparatia lui Dumnezeu precum un copil daca avem fata de invatatura Domnului dispozitia pe care un copil o are fata de instructiunile care-i sunt date. El nu contrazice pe invatatorii sai, nici nu disputa cu ei, ci primeste lectiile lor cu incredere si submisiune.