Mai intai pun un link cu articolul de azi de pe acest site. Mi s-a parut interesant, chiar daca nu grozav scris. Tema este interesanta.
http://www.crestinortodox.ro/editori...am-137555.html
Are legatura cu mesajul lui Ioan de mai sus, pentru ca mi se pare ca el judeca aspru si fara nici un drept.
Nu poate stii el ce a fost cu omul la cadere si nici de ce a fost creat de Dumnezeu (cine trebuia sa invete omul sau Dumnezeu, ca n-am inteles bine?). Si a mai fost o discutie pe tema asta, la care nimeni n-a gasit raspuns. Oare cum a vrut Dumnezeu Tatal sa faca omul? Perfect? Daca da, atunci n-ar fi cazut in pacat. Perfect inseamna fara greseala si rezistent la toate. Sau doar om?
I-a dat totusi niste lucruri pe care numai el, omul, le are: sentimente, gandire.
Si astea influenteaza si pot duce la pacat. Oare daca nu era asa, era perfect omul?
Suntem atat de diferiti de Dumnezeu! Cand ma gandesc la felul in care iubea Iisus si felul la care iubim noi, de exemplu. Scena aceea in care El se afla intr-o adunare, vorbea oamenilor si a venit Maria sa-l caute. Nu era mama lui, asa cum vedem noi pe mama noastra, ci in altfel.
Scena in care copil fiind a fost pierdut de parinti si apoi regasit in sinagoga. A raspuns cu totul altfel decat un copil obisnuit, nu a cerut iertare, nu a avut teama.
Asa ca despre ce vorbim noi? Ce vrem noi, oamenii, de la om? De ce il judecam si il comparam cu Dumnezeu?
Eu spun ca invatam toata viata, in diverse moduri. Cea mai mare invataura ne-o da viata insasi. Trecem prin atatea situatii dificile si pe care trebuie sa le trecem, de multe ori singuri.
Mi se pare ca omul indura mult, plateste mult prea mult pentru o greseala omeneasca la urma urmei si nu asa grozava.
Poate ca eu asa vad lucrurile si n-o fi bine.
Dar daca ma uit la articolul din link, care se bazeaza totusi pe scripturi este ceva care se bate cap in cap si care deruteaza.
Iisus a fost bun, il vedem in scripturi ca nu bate, nu pedepseste, nu este dur.
Poate doar exceptia cand da cu biciul la negustorii din templu.
Pe de alta parte a pedepsit (in fiinta Tatalui) omenirea intreaga si pe termen nelimitat.
Unde este adevarul?
In plus omul primeste o gramada de incercari si pedepse, individual.
Lucreaza El diferit ca Tata, ca Fiu si ca Duh?
Nu stiu. Sincer nu pot intelege mare lucru. Si ma mir ca altii pot si judeca aspru si cu multa siguranta. De unde aceste capacitati?
Da, invatam toata viata. Daca din pantecele mamei? Poate. Cine stie asta?
Dar fiecare invata altfel. Are altfel de capacitati si in fond si alte premize.
Un copil amarat din Africa invata altfel/altceva decat un copil de la o curte regala din Europa.
Noi nu suntem vinovati nici pentru educatia de baza, de care vorbea Ioan mai sus, pentru ca ne nastem si traim in conditii pe care nu ni le alegem noi si nici pentru capacitatile noastre de invatare limitate.
Cati dintre noi au crescut cu bunici si cati mai cresc astazi? Putini si tot mai putini. Bunicii sunt departe ca localizare, dar si ca timp, pentru ca trebuie sa lucreze pana la varsta inaintata.
O sursa de invatat s-a dus deci. Pentru ca asa au vrut/vor unii.
Cati copii nu se nasc si cresc numai cu un parinte, sau chiar fara amandoi? Cati copii nu au frati, surori, sau alte rude?
Si daca au parinti, depinde ce pot acestia sa-i invete, cat stiu si ei la randul lor.
Si educatia difera mult de la generatie la generatie.
Noi, din generatia mea, am fost crescuti cu mai multa severitate, dar si cu o oarece autonomie. Am stiut de ce invatam, ce profesie vrem, am avut alte preocupari. Nu a existat sa fie vreunul fara profesie invatat.
Nu in Romania.
Si mai primeam si cate una la fund si nu ne-a facut rau. Sigur, in limita normalului.
Si am invatat mult mai multe si teoretic si practic (invataturi de viata).
Azi este cu totul altfel. Copiii sunt foarte rasfatati. Au voie orice, ca altfel vai, sunt traumatizati.
Cati copii se duc azi la cumparaturi? Noi mergeam de cand invatam sa socotim.
Stateam cu cheia de gat, stateam singuri acasa, ne incalzeam mancare, ne faceam programul. Lectii, cat cuprindea. Si examene la fel.
Azi se da lege sa nu mai aibe copiii lectii de facut acasa.
Copiii au after-school, au bone. Nu ajuta in casa, nu stau o clipa singuri.
Cate avem noi si cate au ei?
Cat citeam noi si cat citesc ei, cat mergeam noi la opera, la teatru si concerte, si cat merg ei?
Stiu, sunt alte conditii, si totusi mie mi se pare ca nu sunt crescuti bine.
Nu au copilarie, nici nu vor s-o mai aibe. Nu stiu de ce.
Au altfel de preocupari si indraznesc sa spun ca stiu mai putine decat noi si mai ales...in a se comporta.
Nu este vina lor. Este a parintilor, a sistemului actual, a psihologilor si specialistilor care au schimbat mult in educatia si formarea copiilor.
Ma uitam zilele trecute la televizor la un documentar despre copii si jucarii. Comparativ. Ce jucarii frumoase au existat inainte! Ce papusi si masinute si trenulete!
Azi copiii nu stiu sa se joace cu asa ceva. Sunt ingrozita. Sincer.
Si joaca este un mod de invatare. Si s-a pierdut si ea, din pacate.
Nu omul in sine este vinovat de directia pe care o ia, ci sistemul pe care tot el il creeaza. Automatizarea fara limite, electronice etc.
Si asa se pierd si sentimentele: iubire, caldura, prietenie, lacrimile (si alea utile totusi), bucurie etc.
Devenim roboti. Si robi ai banilor.