[ioan67]

În prealabil postat de ioan67

Păstorul şi bufniţa - poveste africană

Pe malul unui lac trăia un păstor mărunţel care dorea să crească mare şi voinic.
Când s-a plictisit de atâta aşteptare, s-a dus la cal:
- Calule sfătuieşte-mă, ca să fiu tot atât de mare ca şi tine! - îl rugă păstorul.
- Mănâncă ovăz şi aleargă toată ziua! Ai să creşti repede - zise calul.
Păstorul făcu ce îi spuse calul. Mâncă ovăz şi alergă de dimineaţa până seara, săracul... Dar nu crescu deloc.
Atunci merse să se sfătuiască cu taurul:
- Cumetre taur, sfătuieşte-mă! Ce am de făcut ca să fiu tot atât de puternic ca tine?
- Paşte iarbă şi rumegă neîncetat. Ai să vezi ce puternic vei fi!
Păstorul se duse acasă şi o lună întreagă păscu iarbă şi rumegă de cu seară până dimineaţa. Dar nu crescu şi nici mai puternic nu deveni.
Atunci se duse după sfat la înţeleapta bufniţă:
- Cumătră bufniţă, tu eşti mare înţeleaptă! Spune-mi, ce să fac ca să nu mai fiu atât de mic şi de slab?
- De ce vrei să fii mai mare şi mai puternic?
- Ca să văd mai departe, răspunse păstorul.
Atunci bufniţa clipi din ochi şi spuse:
- Dacă vrei să vezi mai departe, urcă-te în copac!

.....:)

Sophia, nu obişnuiesc să dau "dezlegarea" unei poveşti metaforice, cum e aceasta. Astfel de texte sunt scrise (de înţelepciunea colectivă a unei comunităţi, a unui popor) pentru a trezi fiecărui cititor o mişcare sufletească personală, potrivită fiecăruia.
Deci ar fi o greşeală să spun că "poanta" poveştii e asta sau cealaltă...

Pe mine, însă, m-a dus gândul spre cultură, spre Biserică, spre un maestru, spre ceva sau cineva mai înalt decât mine... Spre rugăciune, poftim!
Asta îmi sugerează cuvântul "copac" şi văzutul mai departe...

Şi mi-am amintit o vorbă a unuia, cum că noi cei de azi suntem nişte pitici, da, însă cocoţaţi pe umerii unor giganţi. Din vechime... Aşa încât putem să vedem mereu mai departe...
La cocoţat, fuguţa, aşadar! Jos în ierburi poate fi foarte umed şi, vai, repejor se lasă seara, apoi noaptea, iarna...