[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Intrebare:

Ce intelegi tu prin educatie sufleteasca de baza si cine trebuie s-o faca?

Educaţia asta începe din familie, de la primele întâlniri ale pruncului cu mama, cu tata, cu ceilalţi ai casei... În dragostea şi priceperea mamei şi a tatălui stă mai întâi Evanghelia şi Filocalia (aceasta nu e o carte, sunt mai multe reunite sub această denumire; în accepţiunea restrânsă, consacrată, are la noi traduceri strânse în 12 volume, din câte ştiu; sunt texte din scrierile Sfinţilor Părinţi, prezintă treptele pocăinţei - curăţire, iluminare, desăvârşire, aşa cum au fost ele cunoscute/experiate de Părinţi în Duhul).
În relaţia concretă cu părinţii, copilul îşi însuşeşte modul de a fi apropiat sau depărtat de Evanghelie. Apoi vin experienţele cu alţi oameni, întâlnirea mediului bisericesc (cu toate ale lui, bune şi mai puţin bune - fiind acolo tot felul de oameni...), poveştile, cărţile, arta, cultura... Acesta e fundamentul educaţiei. Dumnezeu lucrează prin harul Său în toţi aceştia - părinţi, credincioşi, scriitori, artişti etc. Copilul care trăieşte într-un astfel de mediu creşte cu un altoi bun şi va avea şanse sporite să facă faţă feluritelor încercări ale vieţii. Dacă oamenii aceştia sunt, însă, deja vitregiţi de frumuseţe şi bunătate sufletească, atunci copiii vor suge otravă odată cu laptele.
Însă şi mai târziu, în viaţă, omul poate întâlni lucrarea lui Dumnezeu în istorie, în oameni - poate fi vorba de întâlnirea unor oameni providenţiali, de un maestru, de un grup, de o carte etc. Fundamentele educaţiei pot fi reconstruite şi la vârste mai mari, chiar dacă nu cu aceeaşi uşurinţă ori productivitate.
Fapt este că omul are mereu chipul lui Dumnezeu în el, iar asta e deja nucleul oricărei educaţii de bază. Tinde singur la frumuseţe şi adevăr, are un fel de instinct care îl îndrumă spre Adevăr, spre Acasă. Însă acest nucleu trebuie ajutat de oameni, de cultura umană. Deci e foarte important între ce oameni trăim şi de la ce "fântână" culturală ne adăpăm mintea, inima, sufletul... Izvoarele culturii Duhului sunt, din fericire, multiple.

În prealabil postat de sophia

Bunicile si mamele noastre cum s-or fi descurcat frate?

Alte vremuri, alte obiceiuri, altfel de familii.
Noi am rămas tradiţionali. Neavînd bunici, copiii noştri au fost şi sunt crescuţi de noi, în primul rând. Nu i-am lăsat singuri, rătăciţi prin "lume", decât în anumite contexte sigure, atât cât mai poate fi ceva sigur/bun/folositor în lumea de azi. Am făcut toate împreună cu ei - şi activităţile de acasă şi timp liber şi sport şi muzică şi munca la ţară şi mersul la biserică. Toate împreună, aceasta a fost şi a rămas soluţia noastră. Din acest motiv, de când am devenit tată eu nu am mai putut deveni nimic altceva. Am pierdut, aparent cel puţin, cam tot ce eram înainte (mare brânză). Uneori îmi pare rău... dar pentru foarte puţin timp...:)

În prealabil postat de sophia

Daca ar exista cabinete multe cu oameni priceputi care sa ajute oamenii. Sa te duci la ei sa ceri sfat de viata cand nu ai pe nimeni si iti vine sa urli si sa-ti pui capat.
Cabinete pentru orientat copiii si tinerii suflteste, profesional, pentru familie.

Sunt tot felul de cabinete peste tot.
Dar primul cabinet ar trebui să fie familia - mama, tata, bunicii, fraţii, rudele...
Apoi biserica, ceilalţi credincioşi. Apoi psihologii, medicii etc.
De fapt aşa şi este, însă nu prea se practică mersul şi lucrul în cabinet. E mai comod să stai şi să te vaiţi, cultivînd aceleaşi rutine păguboase, care se repetă mecanic zi după zi...
Unii fac acelaşi lucru şi în cabinete: freacă menta, vin să îi înveţe ei pe educatori/preoţi/doctori, ce şi cum.
Asta e!