M-am îmbolnăvit pentru că părinții mei nu mă pregătiseră pentru moartea lor.
Nici pentru pierderea fiului meu nu mă pregătiseră.
Au venit toate odată, la pachet cu unele măgării ale unor invidioși pilangii din breasla mea, precum și cu divorțul de prima soție, care era centrată pe profesie (un medic excepțional, într-adevăr) și nu pe prunci și familie.
Dar miezul bolii a fost, de fapt, necredința mea și proasta legătură cu Biserica.
Dacă aș fi avut duhovnic, atunci, aș fi mers mai departe. Dar eram singur, cumplit de singur...
În fine, a trecut în mare parte.
Iar clienții mei au fost, prin imensa lor diversitate și patologie severă, oglinda nesfârșită a sufletului meu chinuit... Poate tocmai de aceea eu îi înțelegeam și le făceam față, cu multă compasiune, în vreme ce alții dădeau bir cu fugiții.
Domnul voia să mă înțeleg, cumva, iar eu nu pricepeam atunci intenția Lui... Eram atât de tânăr, de naiv...:) Copilăream, încă. (Nu că acum aș fi, vai, vreun mare bărbat!)
|