Asa inteleg si eu. Cu sinceritate spun ca inca nu am cunoscut personal (doar am citit despre..) pe cineva care sa fi cerut boala. Insa, am avut bucuria sa cunosc oameni care atunci cand au primit-o s-au imprietenit cu ea.
Sa va dau un exemplu concret (cei vechi stiu ca iubesc sa vorbesc "la rece").
Vecinul meu Lucian, despre care vorbeam pe un alt topic, este paralizat de 34 de ani. Este anchilozat in aceeasi pozitie. Din punct de vedere mental, sufletesc, este perfect normal. Este foarte destept si mereu vesel.
Noi, familia noastra, il cunoastem de 15 ani. Vreau sa va marturisesc ca NICIODATA in acest timp nu s-a plans de ceva. NICIODATA!
Ba mai mult decat atat, banii care ii primeste de milostenie, ii daruieste la randul lui la familiile cu multi copiii sau batrani singuri, spunand ca el are tot ce ii trebuie.
Acest crestin adevarat, nu a cerut boala. Dar, daca Dumnezeu i-a ingaduit-o inca de la varsta de11 ani, el a primit-o cu bucurie. Este foarte greu pentru cineva sa inteleaga acestea. Eu insumi recunosc ca prezenta lui in viata noastra este o binecuvantare.

Se punea problema de boala, vinovatie, ingreunare..etc.. Eu cred ca cel ce castiga pe Hristos in inima lui, cel care IL are ca prieten pe Hristos nu mai sufera pentru ca trupul este desfigurat sau neputincios.
Cum sa spun.. Imi amintesc de perioada tineretii...cand stateam cu prietenul meu in poarta si afara ploua cu galeata, imi inghetasera picioarele, mama ma ameninta...treci in casaaaaa..dar eu nu ma puteam dezlipi de prietenul meu..
Ori, acum indraznesc sa spun. Daca am iubi pe Hristos macar cum iubim "lumeste" prietenul, copilul, sotul, sotia, am fi dispusi sa suferim putin frig, boala, foame, necazuri, numai sa ramanem cu EL.