Multe boli somatice se dezvoltă pe nucleul unui sentiment de vinovăție morbid.
O vinovăție ascunsă, care roade omul pe dinlăuntru și care, în șmecheria bolii sufletești, se camuflează în două planuri: mintal în evlavie falsă, corporal în boală.
Psihologii au avut de multe ori de-a face cu acest tip de perfidie a bolii. Este extraordinar cum boala se apără, luînd mintea omului ostatică. Persoana suferindă face tot felul de tumbe mintale, unele de- a dreptul uluitoare, pentru a apăra poziția dictată de boală. E fenomenul Stockholm, când victima se aliază cu agresorul, luptînd împotriva eliberatorului.
Atunci când există suspiciunea unui sentiment ascuns al vinovăției (care nu vine de la Dumnezeu ci din interpretarea greșită a unor eșecuri personale, mai ales când dezamăgești pe cei semnificativi emoțional, de pildă când îți dezamăgești familia), terapia e centrată pe identificarea nucleului de vinovăție și punerea în discuție a acestuia. Uneori clientul își înțelege păcăleala lăuntrică, mecanismele de autoînșelare, capcana bolii. Și luptă pentru lepădarea de înșelarea dracului minciunii. Poate câștiga lupta deși, în general, clienții aleg să trăiască și să moară în minciună.
Partea proastă e că sunt destui pescuitori de astfel de oameni. Li se spune că sunt virtuoși, că vor primi răsplată etc.
Când sămânța bolii e sentimentul morbid al vinovăției, terapia constă în cultivarea unei alte vinovății sau frici: cea sfântă, de Dumnezeu. Care înseamnă multă onestitate cu sine, mai întâi.
Și curaj și răbdare și un ajutor potrivit de la cel puțin un semen onest și cu frică de Dumnezeu.
|