[ioan67]

În prealabil postat de Jennyy

Din experienta proprie:

Psihologul, imi spune. Doamna, boala dar si medicamentul se afla in mintea d.vstra. Trebuie sa ganditi pozitiv. Trebuie sa va concentrati si sa spuneti in gand, eu sant bine..eu sant bine..
Eu ii raspund: Doamna, eu nu pot gandi pozitiv pentru ca Raiul se castiga nu cu ganduri pozitive ci cu jertfa. Eu nu doresc sa ma fac bine decat daca voia Lui Dumnezeu este sa ma fac bine. Caci ce folos aduce un trup sanatos cu un sufletul bolnav? Hristos a primit Crucea nu a "pasat-o" cu ganduri pozitive.

Încerc să notez câteva gânduri în marginea postării dvs., cu rugăciune ca Bunul Dumnezeu să fie aproape...
Primul gând este ca eu să nu ating, cumva, prin vreo nedelicateţe relaţia dvs. cu psihologul. Neştiind ce fel de legătură aveţi şi dacă ea mai continuă sau a fost întreruptă, sper doar că tot ce scriu e în afara experienţei dvs. cu psihologul.
De ce aşa?
Pentru că o experienţă de consiliere sau psihoterapie este, pentru mine, ca un ou în care creşte puiul sau ca o mămică gravidă...:) Se cuvine să ne apropiem cu infinită delicateţe de ou sau de mămică, atunci când în acel "înlăuntru" gestează viaţa, noua viaţă...:)
Dealtfel, chiar puiul îşi doreşte asta, deoarece el are nevoie de ocrotire deplină, de protecţie, pentru a creşte şi a se dezvolta.
În concluzie, prin ce voi comenta, caut să nu aduc nici o atingere procesului care se desfăşoară acolo, în relaţie, sau procesului care, poate, s-a încheiat deja.

*
M-aş bucura să folosiţi în viitor o regulă importantă pentru o eventuală relaţie terapeutică: faceţi şi desfaceţi toate ale relaţiei înlăuntrul ei, nicidecum în afară. Dacă aveţi o nelămurire legată de proces, spuneţi asta psihologului! Nu altora... Dacă aveţi un motiv întemeiat să întrerupeţi relaţia sau să o modificaţi în vreun fel, iarăşi zic: discutaţi asta cu psihologul.
Multe din întâmplările care se petrec în cabinet, în relaţia de întrajutorare dintre doi oameni, reprezintă tocmai terapia de care avem nevoie. Adică, în relaţia cu un psi reluăm, de fapt, alte relaţii cu persoane semnificative din viaţa noastră (părinţi, colegi, fraţi etc.) şi avem prilejul să reînvăţăm anumite moduri de a gândi, simţi şi acţiona, în folosul nostru şi al semenilor.
E înţelept, aşadar, să fim oneşti şi deschişi cu psihologul căruia îi cerem, nu-i aşa, să ne ajute. Dacă avem ceva de spus, indiferent cât de neplăcut ne-ar părea că este, o spunem cum se cuvine, într-un fel sau altul şi aşteptăm să vedem cum răspunde consilierul nostru la asta. Căutăm, deci, să ne folosim cât mai mult de relaţia în care suntem parte prezentă, fără ascunzişuri sau "desconspirări" în afară, pentru a nu scădea intimitatea necesară unui travaliu de bună calitate.

Câteva cuvinte despre gândirea pozitivă în postarea următoare.