View Single Post
  #45  
Vechi 04.11.2016, 06:03:33
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Mihnea, eu ti-am spus mai sus anumite lucruri concrete, asa cum le traiesc eu aici. Nu stiu cum este acolo, la voi.
Se pare ca avem moduri diverse de a trai credinta si chiar lumea.

Legat de partea cu Halloween, as vrea sa te intreb de unde au aflat copiii tai de aceasta sarbatoare. Mai ales la 7 ani.
Probabil ca ori de la scoala, ori de la alti copii cu care vine in contact.

Eu am mai spus ca ma deranjeaza mult aceasta sarbatoare si nu stiu ce gasesc oamenii interesant la ea. Si de ce a prins asa?
Dar este foarte raspandita, pana si in tara.
De ce?

Si stiu ca faci bine invatand copiii impotriva ei, dar in acelasi timp ma gandesc ca nu poti sa feresti copiii de tot. Nu pot sa-i tii sub clopot de sticla. Copiii tai au aflat de la altii. Ei nu se duc, nu serbeaza. Bun. Altii se duc si serbeaza.
Aici este problema mea.
Iti dai seama la cate ispite sunt supusi copiii in ziua de azi?
Ca sa-i feresti de ele toate si de tot ce este rau trebuie sa-i izolezi. Asta este ce-ti spun. Sa nu mai mearga colo, sau colo, sa nu mai umble cu copilul ala si ala si ala.
Ce faci cand sunt invitati de alti copii la petrecere, sau sa mearga intr-o excursie, tabara? Se vor uita la ceilalti si ei nu vor manca?
Da, sunt cazuri. Am citit despre copii care din motive religioase nu putea manca la fel ca ceilalti si se si jenau sa explice de ce. Faceau foamea.

Este tot mai greu in ziua de azi sa te izolezi ca sa-ti traiesti tu traditiile din credinta ta.
Nici cei cu alte obiceiuri de mancare din alte motive decat religioase nu o duc mai usor: vegani si ce mai sunt.

Ar trebui sa se gaseasca peste tot alimente si mancaruri potrivite pentru toate credintele si obiceiurile alimentare.
Si la tine acasa cand inviti lume, trebuie sa ai de toate pentru toti. Ori este greu si costisitor.
Si atunci nu ne ducem, nu invitam. Ne izolam.
Despre asta vorbeam eu.

Imi pui niste intrebari si probleme la care eu am probleme sa-ti raspund.
Dumnezeu ne-a dat niste reguli, cateva, dar noi ne lovim de atatea alte probleme mai grele.
A spus sa postim. Nu stiu exact daca se referea la alimentatie propriu-zisa. Nu a lasat un mod de postire, o lista de ce avem voie si ce nu. Nu a spus concret cum s-o facem.
Postul alimentar a fost instituit de oameni din dragoste pentru Dumnezeu, ca o jertfa. Si apoi sa largit si s-au mai adaugat zile mai multe si reguli noi.
La voi se tine intr-un fel, la noi in altfel. De ce?
Deci la voi este o regula facut de om, de biserica voastra.
Despre postul trupesc ne-a vorbit altcineva: Petru, sau Pavel.
Dumnezeu ne-a dat Taina Cununiei si alternativa cu monahismul.
Petru sau Pavel au tins si ei spre monahism, spre celibat.
De-a lungul istoriei s-au mai schimbat lucrurile. In ortodoxie s-a renuntat in anumite cazuri la celibat.
Postul trupesc nu este impus. Sunt doar niste indicatii.
Si mai ales sa se faca numai cu acordul partenereului/partenerei.
Nu stiu cum este la catolici cu postul trupesc.
Dar sunt reguli diferite desi avem acelasi Dumnezeu. Inseamna ca unele sunt impuse de oameni.

Noi stim ce avem de facut in casa la noi, dar nu stim sa ne purtam in lume.
Si da, nu traim nici in cer, nici in aer, nici pe alte planete.
Traim aici, printre 7 miliarde de oameni.
Cum trebuie sa procedam? Asta nu ne invata nimeni.
Ispite sunt la tot pasul.
Si organismul nostru are si el regulile lui de functionare si nevoi si restrictii.

Cea mai mare problema pentru mine este cum sa traiesc printre oameni. Cum sa impac si credinta mea si lumea in care in traiesc?
Nu toti putem sa mergem la manastire.
Traim in lume.
Cum sa impac eu lucruri de cele mai multe ori opuse, chiar in cadrul credintei?
Sa fiu casatorita si sa ma opun totusi ei, ca sa-mi vad de credinta.
Cineva spunea aici pe forum ceva ca lucrurile normale nu sunt interzise in credinta, sau ceva de genul asta.
Dar a manca este normal, a dormi este normal, a fi cu oamenii este normal, a fi casatorit este normal.
La toate astea trebuie sa ne oprim totusi. Am citit de monahi care nu mananca, nu beau, nu dorm, stau agatati pe pereti. De ce?
Cine le cere sa se opuna la lucruri normale.
As vrea sa pot pricepe asta. Cine le cere si de ce aceasta autoflagelare?

Nu ne invata nimeni cum sa traim in lume cu credinta noastra si cum sa ne impartim, cum sa rezistam la ispite.

Cum sa procedez eu cu oamenii din jurul meu care nu sunt ortodocsi, nu postesc?

Cum sa nu ma simt rau, izolata, trista?
Fiecare care traieste intr-o credinta si se diferentiaza de altii sufera.
Sunt ziduri intre noi.
Fiecare credinta se izoleaza in ea.
Mie asta nu mi se pare corect.
Nimeni nu stie sa lucreze cu ceilalti, sa procedeze cu ceilalti.
Este oribil.
Nu stiu cum este la voi.
Aici este discriminare pe fata.
Pe posturi scoase la concurs de diverse institutii ale bisericilor (catolice, sau ortodoxe) nu sunt primiti ortodocsi.

As putea sa continui cu problemele.
Tu te legi de un carnat mancat vinerea, de post, sau de slujbe. Nu numai tu.
Dar unde este grija de aproape, iubirea de aproape. Cea mai mare invatatura a lui Iisus. In atatea pilde.
Mie imi lipseste mult asa din biserica.
Nu ne ocupam de oameni, de cei vii, nu-i ajutam, nu ne pasa de ei.
Tinem post de la una si alta, ne ducem la biserica, ne rugam. Punct.
Unde este omul? Ce facem pentru el? Concret.

Ma opresc aici. Poate gresesc, dar nu mai stiu cum sa fac.
O alternativa la izolare este buna intelegere a situatiei urmata de un alt comportament.
De exemplu: merg si eu la mare, in ciuda ispitelor nenumarate. Dar inteleg altfel expunerea corpurilor, nu o interpretez ca pe o obscenitate sau incalcarea nu stiu caror porunci...
Unele conduite au sens si sunt acceptabile intr-un context iar in altul isi schimba sensul. A rade la o petrecere, fie si in hohote, e firesc; insa in timpul unei inmormantari...
A merge in pielea goala prin casa iarasi e firesc uneori. Insa pe strada sau la scoala....

Multe dintre izolarile de care ziceai tin mai degraba de o interpretare precara si de lipsa unor abilitati specifice prin care poti sa impaci, cum se spune, si capra si varza.
Pe de alta parte, insa, sunt situatii cand e chiar necesara izolarea. Sarcina noastra, in final, e sa discernem bine nuantele astea, lucru nu tocmai usor, uneori...

Raportat la cazul concret al copiilor, ei pot intelege de mici ca anumite lucruri nu merita facute, iar daca le vad la altii au libertatea, atat cat este ea, sa inteleaga ca altii gresesc (sau ca pur si simplu au alte valori, alta filosofie de viata, alte motive etc.) si sa nu ii imite pe acestia. Eu obisnuiesc sa le spun alor mei "vezi-ti de treburile tale si lasa-i pe ceilalti sa-si vada de ale lor" sau "traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca".
Dar asta nu e mereu usor de facut, din nenumarate motive personale sau care tin de influenta pe care o exercita situatia concreta.

Last edited by ioan67; 04.11.2016 at 06:08:52.
Reply With Quote