Mai fartatilor, da' la ce-i buna teoria aia multa si impecabila (ca doara e de la Domnul, din Traditie, din invatatura desavarsita a sfintilor) daca noi nu o prefacem in faina vietii?
Daca in noi nu dospeste aluatul acela sfant si deindata, cum deschidem gura, ne purtam ca unii fara strop de invatatura: cui foloseste?
Uite, sa pun nitel punctul pe i, asa cum pot s-o fac in maniera mea de laic. Ma tin la ale mele, cele de demult, sa fiu iertat.
In psihologie am invatat multe teorii. Ce studiam la Teologie e o nimica toata, joaca de copil. In psihologie sunt mult mai multe idei care isi cer dreptul la viata concreta. Si babalacii aia de profesori (sa le dea Dumnezeu sanatate si iertare de pacate!, altminteri) ne puneau sa parcurgem tone de teorii pe semestru, pe an... Vai de capul nostru ca si in somn mai rasfoiam, parca, vreo teorie noua...:)
Dar venea vremea cand trebuia sa ne apropiem de practica. Fie ca era vorba de activitatea de invatare, de sport, de conducerea unei organizatii (firma, etc.), de viata in familie, de tulburarile mintale sau de relatiile spontane de pe strada - ni se cerea sa punem in aplicatie ceea ce citisem prin carti.
Adica, altfel spus, sa operationalizam teoria! Sa o "traduci" in fapte concrete care sa fie in continuitatea/duhul/spiritul teoriei.
Ei, aici sa vezi bulibaseala! Sa mori de ras si de plans pentru ca, printre altele, nu numai ca gandirea noastra refuza sa treaca de la general la particular, de la abstract la concret etc. (adica sa se miste pe verticala, fara a ramane intepenita in orizontala abstractiunilor), dar mai ales pentru ca obisnuintele noastre (rutinele) ne jucau mereu feste.
Vroiai de pilda sa fii asertiv, adica sa tii cont in relatia cu altul atat de nevoile tale cat si de ale lui (alternativele, proaste, sunt sa fii centrat doar pe ale tale - agresivul buldozer; sau doar pe ale lui - submisivul prostanac si mereu perdant), insa te loveai de un amanunt care nu se lasa controlat/condus cu usurinta: mimica, gestica, tonul... O singura privire sau un biet tresarit al vocii iti facea praf toata "asertivitatea". Faceam multe jocuri din astea, la seminarii si workshopuri, pentru a deprinde unitatea dintre gand-simtamant-fapta concreta.
Asadar, daca nu putem operationaliza/traduce in fapt concret o terorie sau alta/o invatatura, atunci toata munca e-n zadar. Nu degeaba Apostolul Iacov zicea ca-i moarta credinta, fara fapta. (Precum e adevarata si reciproca.) Adica de nu e o unitate in toate cele ale omului, rezultatul e acelasi: nici o scofala. Orz stricat pe gaste. Desertaciune...
Deci degeaba dam noi cu catehismul daca o facem fara priza reala la faptele vietii, la solicitarea concreta a celui de langa noi, la necazul aproapelui, la bunul comunitatii etc.
Asta ar trebui sa dea inca si mai mult de gandit (si de facut) dupa opinia mea.
Ca doara nu suntem niste tocilari impatimiti, nu? Mai degraba sa fim niste tarani, adica unii care stiu sa insamanteze, sa ingrijeasca, sa produca roade si sa le puna in valoare (adica sa fie de folos tuturor). Cu Mila Domnului, pe masura puterilor fiecaruia!
|