[Florinvs]

– Realitatea era că Gheorghe Tănase nu prea avea unde să meargă, nu?

– Da, el atunci locuia la casa partidului din Bacău. Întreaga viaţă a stat doar în casele oferite de partid, în toate judeţele în care a fost prim-secretar. Binele care s-a întâmplat a fost că doamna Tănase, care era de la Livada, la opt kilometri de Râmnicu Sărat, încă avea acolo rude şi exista şi o casă în care nu locuia nimeni. Au telefonat rudelor să o pregătească. A doua zi, a venit maşina, i-a luat de acolo, de la cabană, şi i-a dus acasă, în Bacău, să îşi ia lucrurile. Surpriza a fost că, atunci când au ajuns, au văzut că revoluţionarii le spărseseră casa şi luaseră tot ce se putea lua: hainele de blană ale doamnei, televizor, aparatură, tot ceea ce aveau. Aproape că n-au mai avut ce să pună în maşină. Expresia lui Tănase când mi-a povestit a fost: “Ne-au luat tot”. Ce era să mai facă? Era atmosfera aceea de la revoluţie, totul era tulbure, nu mai era prieten nimeni cu nimeni, toată lumea parcă era duşman la duşman, aşa că el nu a putut să ridice glasul, să cheme poliţia şi să spună: “Mi s-a spart casa”. A trebuit să tacă. A plecat acolo, în comuna aceea.

– Cum aţi aflat unde se află?

– Am aflat târziu, peste vreo trei ani, când cineva mi-a spus: “Vezi că domnul Tănase este la Amara, în staţiune, are probleme cu reumatismul”. Am rămas şocat când am auzit. Imediat am urcat în maşină şi m-am dus la Amara. Am întrebat de el, dar mi s-a spus că e la tratament. L-am aşteptat să iasă de la proceduri. A venit spre mine, cu un prosop în cap. Nu s-a mirat atunci când m-a văzut pentru că, de fapt, el trimisese după mine. Am stat în seara aceea acolo, am ieşit la o bere, am stat de vorbă, mai mult despre boala lui. Mi-a povestit că avea probleme grave la un picior. Mi-a spus că locuieşte în satul ăla, Livada. Râzând, a adăugat: “Să vii pe la mine, să vezi ce ţuică fac, am cazan de ţuică, să vezi ce vin am, că am vie în curte şi pomi”. Vă promit că vin, i-am spus, mai ales că eu mergeam de două ori pe an după vin în Odobeşti şi treceam pe lângă livada lui. A doua zi însă, m-am întors la el. L-am luat şi ne-am dus împreună la Ilie Alexandru, un mare om de afaceri de la noi, care avea o societate Hermes şi care îşi construise pe domeniul lui renumitul Dallas. Era foarte bogat. Domnul Tănase îi făcuse acestui om de afaceri un mare bine pe vremea când fusese prim-secretar. Ilie Alexandru conducea boxul şi furase nişte bani de la nişte boxeri. Trebuia să intre în puşcărie, dar Tănase, care iubea sportul, l-a salvat. Acum s-a întors roata. I-am dat un telefon lui Ilie Alexandru. “Vezi că domnul Tănase e pe aici, vreau să vin cu el!”, i-am spus. “Veniţi”, s-a bucurat el. Ne-a primit într-un salon absolut fantastic, ornat cu flori, cu draperii, cu vreo cinci-şase ospătari pe lângă noi. Ce-am putut să vedem pe masă! Apoi, la plecare, i-a umplut portbagajul domnului Tănase. După întâmplarea asta, nu după foarte mult timp, m-am dus la Odobeşti şi am trecut şi pe la el. Casa era foarte îngrijită, şi curtea la fel. Mi-a plăcut totul foarte mult. El părea fericit sau cel puţin încerca să pară fericit, dar când l-am întrebat ce face acolo, n-a ştiut ce să răspundă. “E un preot aici, vizavi, e singurul cu care pot să mai stau de vorbă”, mi-a spus. După două-trei luni, am trecut iar pe acolo. De cum am ajuns, mi-a spus: “Mi-au spart casa!” Îl furaseră a doua oară. Era foarte necăjit şi dezamăgit de toate. M-a impresionat profund. Când l-am întrebat: domnu’ Tănase, dar dumneavoastră, unde faceţi baie? ”În lighean”, a răspuns. Din secunda în care am auzit răspunsul, mi-am spus: trebuie să fac ceva! L-am întrebat: sunteţi de acord să lăsaţi totul aici şi să veniţi la Slobozia? Sigur că a spus da. «Eu sunt de acord, dar unde să stau? N-am casă, n-am nimic. N-am bani să-mi cumpăr casă, unde să stau?” Ne înteresează pe noi asta. Am să văd ce pot face, i-am spus.

– Şi ce-aţi făcut?

– M-am dus la prefectul judeţului, care era medic veterinar. Şi lui îi făcuse Tănase bine pe când era prim-secretar, în sensul că l-a luat de la ţară, de undeva, şi l-a făcut directorul Direcţiei Sanitare Veterinare, aşa că îi era dator domnului Tănase. Şi directorul Fabricii de ulei, şi mulţi alţii fuseseră ajutaţi de Gheorghe Tănase. Domnule prefect, domnul Tănase stă vai de capul lui într-un sat, vrea să vină aici, dar n-are casă. Îi putem face rost de o casă?, i-am spus eu. “Da, măi, hai să-i facem rost de-o casă. Găsiţi, domnule Stoian, o casă, vedeţi cât costă, pe mine mă interesează să fac rost de bani”, mi-a răspuns prefectul. Am început să caut peste tot, prin ziare, prin oraş, timp de vreo două săptămâni. Îmi doream să găsesc ceva potrivit pentru domnul Tănase. Într-o bună zi, am găsit apartamentul care să i se potrivească, în centrul oraşului Slobozia, doar la câţiva paşi de casa mea.