[Igor_Paslusnik]

Deci mai profund, în Domnul:
Cine deci este cel dintâi, care slujeşte tuturora? Extraordinarul şi neacceptatul medicament pentru vindecarea materialismului, la Faptele Apostolilor 4 :

"32. Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte.
33. Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi.
34. Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute,
35. Şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă."

În acest pasaj scripturstic, şi-a dezvoltat şi Marx, filosofia stricată, ajungându-se la dictatură, pentru că Marx a ieşit din lumina Noului Testament, şi a scos egalitatea dintre oamenii care nu doresc materia, banii şi lăcomia.
Dar revin.
Cine era primul? Cine slujea cel mai mult tuturor. Cel vindecat. Acela este cel care slujeşte cel mai mult (nu puţin) tuturora.
De ce?
De ce ei să fie primii?
Fiindcă ei sunt vindecaţi, şi ei vindecă, ei sunt îndumnezeiţi, ei nu au nevoie de nimic material, de aceea ei trebuie să conducă, şi să construiască comunităţile, aceia care nu doresc nimic material, decât pe Hristos, că spune.
Deci ce vedem?
Cine este primul?
Cine nu vrea nimic material. Strictul necesar. Acela să conducă averile, bogăţiile, tuturora. Cu cât mai mulţi din aceştia, care nu vor materialism, cu atât mai puţină dorinţă pentru bogăţie, posesiuni, stăpâniri, averi, aur, şi alte prostii, şi cu atât mai bine, că ar fi mai multă pace, mai multă linişte, bucurie, mulţumire, organizare, egalitate, dându-şi întâietate unii altora, mai multă dragoste, le-ar păsa mai mult de oameni, nu de patimi, ci de mântuirea şi viaţa în Hristos, a tuturora, sau a continentului, a ţării, a regiunii, a oraşului, a zonei, a blocului/casei, a familiilor ce locuiesc acolo, a sinelui.

Aceia, aceştia, noi, Biserica, în Hristos, sub soare, avem învăţătura deplină. Desăvârşită. Vrednică de urmat. Demnă. Aducătoare de Împărăţia Cerurilor. Aceştia merită şi trebuie să fie cinstiţi, şi să i se facă metanie, cum i-a făcut Arhanghelul, Preasfintei Născătoare, aceştia să fie aleşi pentru a fi îmbrăcaţi cu omoforul, de aceea episcopii se aleg dintre monahi, dar între timp se mai îmbolnăvesc cu câte o bolişoară, deci de cei vindecaţi şi de cei îndumnezeiţi să ascultăm sau măcar luminaţi, ei să adune Biserica şi să ia hotărâri pentru vindecarea cât mai multora practic, ăstai scopul Sinodului, practic, deci ei să se adune în Sinoade, şi să strige şi să caute oiţele pierdute şi drahmele pierdute, în erezii, să meargă după oiţa pierdută, lăsând cele 99 în siguranţa staulului. Pentru cine vrea să se mântuiască.

În prealabil postat de ioan67

A desparti invatatura de credinta de toata vietuirea crestina cred ca este, deja, inceputul ereziei.
Oare cuvantul drept, in duhul Evangheliei, poate fi asteptat de la unul care desparte, fie si pe ici pe colo, vorba de fapta? Oare de la un neintelept ori de la un om nedeplin imbunatatit putem astepta cuvant deplin spre invatatura crestineasca? Te intreb si ma intreb.

Ce apropo baţi, puţincredinciosule?
Cine-i desparte pe eretici de Biserică? Nimeni. Ei înşişi. Ţi-am arătat mai sus, cine l-a despărţit pe diavol de Domnul? Nu Domnul, ci el însuşi.
Cine i-a despărţit pe cei din romano-catolicism de Biserică? Nimeni, decât ei înşişi. Când l-au trimis pe cardinalul Humbert cu excomunicarea celorlalţi 4 Patriarhi, cu sulurile în Sfânta Sofia, la Constantinopol, s-au despărţit singuri, s-au excomunicat singuri, şi în aceaşi zi, noul numit "papa" cade jos şi moare (numai accepta titlul de Patriarh).
Pe cine despart eu, de cine?
Vorbeşti prostii, ca să nu spun că minţi.
Din 1054, Biserica din Apus, a încetat să mai fie Biserică. Au ieşit şi au înnebunit. Cruciadele, inchiziţia, primatul, purgatoriul şi celelalte nebunii.
Îi ţinem noi despărţiţi? Deloc. Niciodată.
Să lepede nebuniile care le-au inventat, cele străine de Biserică, şi îi primim înapoi. Cu tot dragul. Cel puţin eu unul, abea aştept.
Dar nu să mai cadă din Biserică, în ecumenism, sincretism dogmatic, ghiveci. Nu vreau paşalâc catolic. Că mă duc în iad. Adică singur mă despart de Hristos.
Şi-atunci, am datoria, scripturistică, să zic: anatema. Adică nu eu sau nu noi Biserica, îi despărţim, ci anatema este: ei înşişi, singuri s-au despărţit şi au ieşit din Biserică, prin învăţăturile noi, neexistente în primul mileniu, care le practică, mărturisiri mincinoase, demonice. Asta-i anatema.
Să nu fie.
Deci mai bine ia seama frăţia ta, ce-i aia învăţătura de credinţă şi vieţuirea creştină, că precum ai spus mai sus, nu ştii. Doreşte-ţi să ştii şi îţi va da Domnul şi vei şti şi vei da şi la alţii. Lumina lumii, sarea pământului.

Şi da, eu nu sunt eretic. Sunt păcătos, dar nu eretic. Că toate ereziile aduc iadul, despărţindu-se cu întreaga fiinţă de Domnul.
Da, pot să devin eretic, nu cu voia mea, dar vai, mai bine să mor de mii şi mii de ori, decât să devin eretic şi mai bine să mor de milioane de ori, decât să stau cu mâinile în sân şi să văd cum Biserica cade în erezie şi eu să nu fac nimic şi pot să fac, dacă mă duc şi mă afierosesc Domnului, printre multe alte lucruri, cele mai mari, rugăciunea, să fac nu multe, nu tot, dar ceva, fiindcă am datoria, am chemarea, prin numele de creştin, să mărturisesc pe Domnul, şi mai ales, dacă voi fi întrebat de Domnul la judecată: ai văzut, de ce nu ai făcut nimic?

Prea mult de spus. Dar mult mai multe de făcut. Constant. Na, că iar am învăţat. Am spus eu că mă duc în iad... Dar mai bine spus, nu am învăţat, am adus aminte ce se ştie deja.

Nădăjduim la mila Domnului. Pomeniţi şi iertaţi.

Hristos în mijlocul nostru.