Referitor la sarbatoarea Nasterii Domnului: Dumnezeu se coboara printre oameni, si noi, oamenii sa nu-L sarbatorim? Daca sarbatoarea Nasterii Domnului nu e importanta, avand origini "pagane", atunci cum iti explici ca stim totul legat de venirea pe lume a micului Iisus, incepand cu Bunavestirea prin Arhanghelul Gabriel, apoi tresarirea pruncului in pantecele mamei lui, Elisabeta, cand vine la ea Fecioara Maria; nasterea Pruncului si steaua, care ii duce pe magi, etc ar mai fi multe de adaugat. Imparatul cerului S-a nascut Om si Dumnezeu totodata, iar noi sa trecem nepasatori pe langa aceasta zi? Cati Dumnezei mai stii, care s-au intrupat pentru binele omenirii si pentru mantuirea ei?
In privinta bisericii primare putem spune ca era curata din pricina multimii harului, pe care il aveau Apostolii, si prin ei si credinciosii. Acestia din urma intelesesera atat de bine mesajul, incat mergeau pana la moarte.
litanule, zici ca nu ai face compromisuri, dar la o adica, te-ai pleca in fata altarului lui antihrist, cu gandul la Dumnezeu? Acesta nu e un compromis? Nu stiu, daca ai face acest lucru, dar tu ai venit cu exemplul. In privinta credintei in Iisus Hristos nici un compromis nu e mic.
Daca ai avea curiozitatea sa citesti ce se spune in Pateric, ai afla, ca in vremurile cele de pe urma, va fi putin har, dar ca omul va putea rezista prin smerenie.
Vad ca te preocupa mult etimologia cuvantului "duminica". Pentru toti romanii e ziua Domnului si e suficient. Caci iata ce scrie in biblie, Evrei,4.:
7. " Dumnezeu hotaraste din nou o zi, astazi rostind prin gura lui David, dupa atata vreme, precum s-a zis mai sus:"Daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile voastre".
8. Caci daca Iosua le-ar fi adus odihna, Dumnezeu nu ar mai fi vorbit, dupa acestea, de o alta zi de odihna.
9. Drept aceea, s-a lasat alta sarbatoare de odihna poporului lui Dumnezeu."
|