Nu se poate spune despre aceşti părinţi ai bisericii că gândirea lor era influenţată, aşa cum pare să fi fost aceea a ebioniţilor, de vreo ezitare de a accepta ideea că Ioan Botezătorul ar fi mâncat alimente cu carne. În măsura în care se cunoaşte, părinţii bisericeşti nu erau vegetarieni. Ar părea să fie cât se poate de dificil de procurat o explicaţie valabilă pentru acordul oarecum general al părinţilor că akrides-urile Evangheliilor înseamnă ceva deosebit decât lăcustele insecte, decât dacă ar fi fost un oarecare temei lingvistic sau că ar fi fost în obiceiurile oamenilor primelor secole creştine.

1. 4. Pare că numele pâinea Sf. Ioan, aplicat la fructul roşcovului, a fost introdus în diferitele limbi europene de peregrinii medievali care se reîntorceau din Ţara Sfântă. În limba germană, de exemplu, acesta este numele specific al fructului. Potrivit cu dicţionarul englez Oxford pâinea Sf. Ioan a apărut într-un dicţionar englez-spaniol din anul 1591, ca sinonim pentru roşcovă.

2. 5. T. K. Cheyne, un învăţat biblic eminent care a scris la începutul secolului, adoptă poziţia că hrana lui Ioan Botezătorul consta din roşcove şi miere sălbatică. El raţionează că cuvântul akrides, în toate cazurile cunoscute ale folosirii lui, înseamnă specific insecta, că lăcustele insecte au fost consumate din timpuri străvechi, dar că bunul simţ, însă, ne spune că lăcustele nu vor fi fost preferate de Botezătorul ca hrană a lui obişnuită faţă de produsele solului. Umilinţa n-ar trece peste hrana obişnuită a clasei celei mai sărace, adică roşcovele (Enciclopedia biblică, art. Roşcove).