Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Dragostea nu este asa un act in care s-au intalnit doi, s-au destrabalat si ce dragoste au avut!?!
Aia nu e dragoste, aia e destrabalare!
|
Pe drept cuvant. Daca doar s-au destrabalat, atunci nu e dragostea propriuzisa, nu e decat un surogat al ei. Eventual un exercitiu oarecare, destul de riscant, pentru o eventuala adevarata iubire.
Dupa cum daca un barbat si o femeie, care se iubesc, se unesc si trupeste: aia nu mai putem spune ca e destrabalare! Ci zicem pe drept cuvant ca este dragostea dumnezeiasca, asa cum este ea data oamenilor, asa cum se exprima ea in intreaga fiinta, trup si suflet, intre barbatul si femeia care se iubesc.
Poate ca in Rai oamenii nu se iubeau asa, insa aici pe pamant, oamenii concreti in carne si oase se iubesc uneori cu toata fiinta. De ce sa vedem in asta o destrabalare?
De ce nu mai degraba intelegem prin asta una din formele de exprimare concreta a iubirii dintre barbat si femeie! Aflata in prelungirea iubirii sufletesti, in continuitate cu ea. O exprimare a nazuintei sfinte a celor care se iubesc de a deveni unul, un singur trup! O singura fiinta, un intreg.
Oare nu Insusi Bunul Dumnezeu binecuvinteaza aceasta unire?
Nu este inclus acest aspect in Sfanta Taina a Nuntii?
Nu a facut Domnul prima minune, in Cana, tocmai la o Nunta?
Si atunci, de ce injosim manifestarea trupeasca a celor care se iubesc, cata vreme ea este, mai intai, o contopire sufleteasca?
Sa fiu iertat dar nu cred in valabilitatea discursurilor sexofobe. Le consider ... destrabalare. Fata de ratiunile lui Dumnezeu, Care a lasat si Nunta si copiii si bucuria iubirii complete, trup si suflet.
Dragostea, cum bine zicea parintele Calistrat, tine lumea si pamantul, misca toata suflarea. Asa e. Dar asta e treaba lui Dumnezeu, la nivelul Lui tainic, imposibil de continut cu mintea noastra, in ce priveste rosturile lumii.
Iar daca Bunul Dumnezeu tine lumea din Iubire, daca El a mantuit pe oameni cu Sange, din marea lui Dragoste, atunci sa imi fie ingaduit sa sper ca eu, ca simplu muritor, pot iubi la nivelul si in felul meu de om. Nu e treaba mea sa tin stelele pe cer, nu e treaba mea sa misc aerul si marile. E treaba mea, insa, sa imi iubesc femeia cu toata fiinta. Poate nu voi misca muntii, poate nu voi fauri noi cosmosuri, dar tot voi face si eu un lucru: ma voi deserta cu tot sufletul in sufletul femeii mele, fara vreo retinere pe vreun plan, asa cum Cei Care Se iubesc in Sfanta Treime Se desarta Unul in Altul, reciproc.
Dragostea dintre barbat si femeie a fost mult stanjenita si desconsiderata in unele grupuri de crestini. A ramas ca o umbra in istoria crestinatatii aceasta pozitie care mai degraba arunca uratul acolo unde e de fapt locul frumos al inocentei si al curatiei sufletesti.
Din partea mea, Dumnezeu sa ii ierte pe toti cei care au gasit si gasesc ca dragostea dintre barbat si femeie nu se cuvine sa se exprime si prin unirea trupeasca. Ba sa se exprime! Cu Harul lui Dumnezeu, Cel Care uneste sufletele cu adevarat indragostite!