Citat:
În prealabil postat de florin.oltean75
Sa reflectam putin...
Ce este un suflet fara de minte? Dar o minte fara de suflet?
Mintea si sufletul sunt aspecte ale aceluiasi fenomen, doua fete ale aceleiasi monezi. Depinde din ce punct de vedere il privim.
Daca ne referim la puterea de a cunoaste, atunci ii spunem minte, daca ne referim la puterea de a se misca catre obiectul cognitiei (mobilitate) atunci ii spunem suflu - suflet. Sufletul anima, pune in miscare.
In scripturile budiste avem faimoasa analogie calaret-cal, prin care este descrisa relatia minte - suflet.
Mintea nu se poate misca fara suflu, iar sufletul nu poate cunoaste fara minte.
Aspectul poate fi sesizat cu usurinta la nivel fiziologic, dar acest principiu este valabil si pentru aspectele subtile, diferite subtirimi ale mintii, pana la subtirimea ultima - "sufletul".
Cine isi purifica mintea atunci isi purifica automat si sufletul - pentru ca cele doua de fapt sunt o monada. Purifica suflurile si vei purifica mintea.
Mintile impure au ca radacini sufluri impure.
Mintile pure sunt generate de sufluri pure.
Budismul abordeaza holistic procesul purificarii prin angajarea echilibrata, concomitenta atat a mintii cat si a suflurilor (expresii ale sufletului la diferite niveluri).
|
Pai eu zic ca te strofoci degeaba.
In budhismul tau, nu exista suflet care sa aiba o existenta de sine statoare, bla bla.
Dupa voi, persoana e un soi de basica aparuta accidental si defect intr-o chestie care de fapt nici nu exista.
Deci de ce ar trebui sa se strofoace sa faca ceva, cand tot ce tine de propria persoana este ireal, lipsit de substanta?
Chiar si motorul efortului spiritual de care vorbiti voi, suferinta, nu are o substanta de sine statatoare, asa ca de ce te-ar durea ca te doare?