[Carine]

Doamne ajuta!

Sunt casatorita si avem un copil de aproape 1 an jumatate. Incep prin a spune ca nu avem probleme deosebite, dar, ca in orice cuplu, exista si mici frecusuri care fac viata de zi cu zi dificila.

Eu am pornit pe ideea ca o femeie trebuie sa se ocupe de casa, sa fie asa si pe dincolo si pana la urma usor usor sotul meu s-a lasat pe o ureche si asteapta din ce in ce mai mult de la mine. Adica cu cat fac eu mai multe treburi gospodaresti, cu atat devine el mai comod. Se plange mereu ca e obosit; si are de ce, ca se culca tarziu caci are tot timpul ceva de facut pe calculator (nu jocuri, dar are mereu ceva de "lucru" pe calculator). Si de doua - trei ori pe saptamana se duce sa joace badminton. Precizez ca lucram amandoi, deci nu e ca si cum doar el aduce banii in casa.

De copil se mai ocupa cand e acasa (mai schimba scutece dupa ce se plange ca le are intotdeauna pe cela mai incarcate de caca, si de multe ori il culca seara). Mai se joaca cate un pic cu copilul apoi se intoarce imediat la calculator. Dar mai mult cand ii cer eu, daca nu i-as zice nimic i-ar parea foarte bine sa ma ocup eu de tot ce tine de copil.

Eu stiu ca ideea in ortodoxie este sa ne jertfim noi cat mai mult, dar am acumulat frustrari, am acumulat o ura fata de el, nu mai simt ca il iubesc. Pentru ca ma gandesc "dar el chiar nu vede ca nu mai pot si sa ma ajute si el un pic?". Ba ma mai si cearta de cate ori ne lipseste ceva, sau cum se intampla ceva rau ma cearta ca si cum as fi singura responsabila. Repet, ma mai ajuta, dar mai mult pentru ca ma mai supar eu. Inainte tineam in mine si incercam sa ma jertfesc, dar acum nu mai pot face asta, explodez in crize de nervi.

Vrem sa mai avem copii, dar cand il stiu comod si cum o sa astepte totul de la mine parca nu as vrea, ca stiu cat mi-a fost de greu in primele luni ale copilului si ca nu am avut ajutor (familiile noastre sunt departe). Cand eram insarcinata i-am zis intr-o dimineata sa se duca sa cumpere ceva de mancare ca nu aveam nimic si-mi era foarte foarte foame. Dar nu a vrut ca mi-a zis ca e prea obosit sa se duca. Si am pastrat in minte ca nu m-a menajat pe timpul sarcinii, sa fi tinut un pic cont si sa ma fi ajutat mai mult...

Si recunosc ca imi doresc si eu sa am putin timp liber, sa mai citesc o carte, sa fac altceva decat "datoria". Nasa mi-a dat carti despre viata de familie, si sunt foarte bune, dar sunt sfaturi ca trebuie sa ma jertfesc si sa suport ca imi va rasplati Dumnezeu, ca imi adun cununa. Iar eu nu pot si nu pot. Si am o dubla durere, ca nu ma inteleg cu sotul si ca ca nu pot fi o buna crestina....[/b][/b]