Minerii bătuseră deja la porțile Capitalei și fuseseră primiți. Trenurile cu care aceștia plecaseră, ilegal, din gările Văii Jiului au fost îndreptate către gara Băneasa, pe considerentul că, astfel, se va împiedica un contact imediat între aceștia și populația Bucureștiului. După ce ortacii au declarat că singurul lor scop este deplasarea către Guvern, s-a instituit un dispozitiv format din 210 polițiști și trei echipaje auto, care i-au condus până în Piața Victoriei. La orele 15.00, piața era ocupată de oamenii cu lămpașe.
S-a constituit imediat o comisie ministerială împuternicită pentru negocieri, condusă de ministrul de stat Eugen Dijmărescu, care urma să discute cu reprezentanții minerilor. Miron Cozma, însă, a refuzat orice propunere de discuții, cerând imperativ ca primul-ministru să coboare în piață, iar discuțiile să se poarte acolo. Cum era și firesc, premierul a declinat „invitația". În schimb, au fost aduse pâine, apă și conserve, solicitate de mineri. Apa a fost adusă chiar din clădirea Guvernului. Așa se face că unele grupuri de manifestanți au trecut de cordoanele de ordine, reușind chiar să pătrundă în clădire.
Începe lupta
La ora 16.15, în holul clădirii Guvernului se aflau circa 40 de mineri, veniți să ia apă. Unii dintre ei se aflau sub influența alcoolului. Nu este de mirare că între aceștia și forțele de ordine s-a produs o altercație. În același timp, grupuri mari de mineri se apropiau, din exterior, de intrarea „B". Grupul din clădire a fost, până la urmă, evacuat de forțele de ordine. Afară, însă, a făcut joncțiune cu grupurile din exterior, urmarea fiind o nouă încercare de pătrundere în clădire. În hol a explodat o petardă pentru a se împiedica accesul.
Minerii din apropierea intrărilor au forțat și ei accesul. Forțele de ordine s-au regrupat în interiorul clădirii, de unde au ripostat cu petarde și gaze lacrimogene. Lupta începea să se încingă. Presiunea a început să crească. Minerii și persoanele care îi ajutau foloseau arsenalul deja cunoscut: pietre, bucăți de moloz, bâte, răngi, lanțuri, sticle și cocteiluri „Molotov". Sticlele cu benzină aruncate la parter și la primul etaj au provocat incendii, fapt ce a îngreunat operațiunea de apărare. Stingerea incendiilor a fost anevoioasă, deoarece presiunea apei a scăzut până aproape de zero.
Sprijin „civil"
Mulți dintre civilii care au participat la violențe i-au instigat continuu pe mineri să nu renunțe la atac. Nu poate fi uitat episodul care a fost transmis, în direct, de Televiziune. Minerii au furat de pe un șantier o autobasculantă, i-au aruncat numerele de înmatriculare și au încercat, cu ajutorul ei, să smulgă ușile de la intrarea principală în clădirea Guvernului. În zonă au fost identificate 13 mijloace de transport, proprietatea unor societăți comerciale, și 18 autoturisme proprietate personală, care au sprijinit, direct sau indirect (transport de pietre, răngi, bare cornier și sticle goale, livrări de benzină) grupurile de atacatori.
Imposibilitatea de moment de a se trece la despresurare i-a făcut pe ofițerii care asigurau apărarea Guvernului să ia hotărârea evacuării tuturor demnitarilor aflați în clădire. La ora 17.30, primul-ministru și ceilalți demnitari au fost scoși prin spatele clădirii, la insistențele comandantului SPP.
În acest timp, pe latura dinspre strada Paris a clădirii Guvernului, grupuri de mineri și alte persoane, după mai multe încercări nereușite de a pătrunde, au aruncat cu sticle incendiare la parter și la subsol, provocând serioase pagube materiale și focare de incendiu, care au fost stinse cu dificultate. Aceste distrugeri au condus la căderea circuitelor telefonice în clădirea Guvernului. Începând cu 25.09.1991, ora 17.30, până în dimineața zilei de 26.09, legăturile cu exteriorul nu s-au realizat decât prin telefoanele operative și prin circuitul special al armatei. În aceeași zonă a clădirii a fost incendiat un grup electrogen și s-a încercat desfacerea capacului unui rezervor de motorină.
În toată această perioadă, Miron Cozma s-a aflat în piață, gardat de un grup numeros de mineri. În jurul orei 18.00 s-a întâmplat ceva care, conform declarațiilor lui Cozma, a influențat mersul evenimentelor. Un militar din trupele de jandarmi s-a deplasat cu arma între grupurile de mineri, cerând să vorbească cu Cozma. Ajuns în fața acestuia, i-a spus: „Domnule Cozma, eu cu băieții care sunt înăuntru trebuie să ne facem datoria. Dumneavoastră, la locul de muncă, trebuie să vă faceți datoria, da? De fapt, dumneavoastră vă bateți cu noi și în palat nu mai este nimeni, Roman a fugit, clădirea e goală, dar noi avem obligația s-o apărăm și să ne facem datoria...". „În urma acestui episod, mi-am retras oamenii", declara, mai târziu, liderul minerilor. Ora așa-zisei retrageri coincide cu cea a despresurării efectuate de forțele de ordine.
Momentul despresurării a fost bine ales, deoarece atacurile scăzuseră în intensitate, Piața Victoriei era plină de fum și gaze lacrimogene, făcând aerul greu respirabil, iar grupurile de mineri erau împrăștiate. Piața a fost degajată în 35-40 de minute.
În jurul orelor 18.30, au fost împușcați Andrei Frumușanu și Aurica Crăiniceanu. „Faptul că atât Frumușanu, cât și Crăiniceanu se aflau în mijlocul unui grup de persoane care asistau pasiv la evenimente, la limita perimetrului Pieței Victoriei, ne arată că împrejurările în care cele două persoane au decedat trebuie neapărat clarificate, întrucât există suficiente motive să credem că au fost victimele unei grosolane încercări de provocare și de reescaladare a violențelor", notau în raport membrii Comisiei parlamentare de anchetă a evenimentelor din septembrie 1991. Cum au fost clarificate împrejurările morții celor doi tineri nevinovați, știm cu toții.
Minerii goniți din Piața Victoriei s-au îndreptat către alte puncte ale Capitalei: unii spre Romană și Universitate, alții spre Televiziune. În Capitala României se auzeau, din ce în ce mai des, focuri de armă, iar liderul ortacilor apărea pe micile ecrane din toată țara.
|