[cristiboss56]

Cel mai mult luptă diavolii pe creştini când se roagă. Orice crestin când se roagă poate observa cu mintea pe diavol, care caută să-l întrerupă, rătăcindu-i gândurile în toate colturile lumii şi la toate păcatele pe care le-a făcut sau le-ar putea face. Iar alţii din cauza păcatelor nu pot spune nici măcar o scurtă rugăciune şi nici să se însemneze cu Sfânta Cruce. Când ne apropiem de Sfânta împărtăşanie, diavolul ne transmite gânduri de necredinţă, ne spune că ne putem îmbolnăvi împărtăşindu-ne cu aceeaşi linguriţă. Dar oare s-a îmbolnăvit cineva când s-a împărtăsit sau a sărutat Sfintele Icoane?

Diavolul hulei de multe ori batjocoreşte pe Dumnezeu şi cele ce se săvârşesc în timpul Sfintei Liturghii. Dar nu sufletul omului rosteşte aceste cuvinte, ci însuşi diavolul. Astfel cum ar putea oamenii huli şi binecuvânta în acelaşi timp? Satana pune pe oameni să hulească pe Dumnezeu când sunt mânioşi sau când nu li se împlinesc dorinţele. Există şi un înainte mergător al duhurilor necurate, care ne ia în primire îndată ce ne sculăm din somn şi ne întinează primul nostru gând. Când ne trezim, trebuie să ne însemnăm cu Sfânta Cruce şi să ne rugăm. Necuratul diavol are obiceiul să ne săgeteze cu amintiri urâte şi gânduri desfrânate în momentul în care închidem ochii ca să dormim. Potrivnicul mântuirii noastre ne luptă ca să nu ne rugăm când ne trezim din somn sau când ne culcăm, înainte şi după masă, sau să nu împlinim tot canonul de rugăciune, post şi milostenie. El ne răpeste stihurile din gură şi ne adoarme în timpul rugăciunii.

Potrivnicul diavol şopteşte la urechile copiilor să nu asculte de părinţi şi educatori, să nu înveţe, să fugă de la şcoală şi de acasă, iar în cazul cel mai grav să se sinucidă (pentru a se răzbuna pe părinţi). Vrăjmaşul măntuirii noastre spune celor slabi în credinţă să meargă la vrăjitoare, descântătoare şi ghicitoare. Acolo săvârşesc false minuni cu puterea lor diavolească (Iesirea 7, 8, 9, 10). Necuraţii diavoli învaţă pe oameni să facă păcate împotriva firii: malahie, sodomie…

Diavolii pătrund în trupurile oamenilor, punând mai întâi stăpânire pe mintea, gândurile şi imaginaţia lor. Prin păcatele de moarte săvârsite de om, mintea acestuia pierde darul Duhului Sfânt şi nu se mai poate smeri şi lupta cu diavolii. Oamenii fiind astfel fără apărare şi lipsiţi de ajutorul lui Dumnezeu, vor fi usor învinşi de diavoli. Sunt şi situaţii în care, pentru păcatele părinţilor, diavolii se sălăşluiesc în copii.

În afară de gândurile rele pe care le transmit omului, demonii mai pot ataca partea sensorială şi voinţa omului. Sfântul Nil Sinaitul ne spune: "Când demonul cel zavistic nu izbuteşte să pună în mişcare mintea omului, el acţionează atunci asupra sângelui şi a umorilor, pentru ca prin ele să aprindă atunci imaginaţia şi s-o umple de închipuiri păcătoase".

Acţionând asupra trupului, demonul răscoleşte în om senzualitatea, furia, mânia, mâhnirea, mândria şi celelalte patimi. Acestea se pot vedea şi din viaţa Sfintei Muceniţe Iustina, căreia necuratul duh, trimis de un mare vrăjitor, i-a dezlănţuit simţurile senzualităţii şi voluptăţii. Dar demonul a fost alungat prin rugăciunea sfintei, cu Harul lui Dumnezeu.

Deci, diavolii ne insuflă diverse gânduri rele, pe care omul neduhovnicesc nu poate să le deosebească şi le ia ca gânduri proprii. Acceptând gândurile rele, omul devine un promotor al voinţei diavoleşti, care încetul cu încetul va pune stăpânire pe el. Astfel poate deveni omul inconştient, un slujitor al diavolilor. Iar acest lucru se întâmplă atât la oamenii simpli, cât şi la cei cu funcţii sociale sau politice.

Alteori, voinţa unui astfel de om este atât de puternic unită cu diavolii, încât nu mai ascultă de sfaturile duhovnicului. Demonii, în lupta pe care o duc împotriva creştinilor nu cunosc aşezarea inimilor lor, nu le pot cunoaşte gândurile. Dar ei le deduc, după cuvintele pe care le vorbim, după gesturile pe care le facem. (După cum mergem, după cum privim, după cum vorbim, demonii pot să cunoască starea noastră sufletească lăuntrică).

De asemenea, după cum primim gândurile păcătoase pe care ni le transmite, diavolul intuieşte păcatele spre care noi suntem înclinaţi. Astfel, în timpul rugăciunii personale sau în timpul slujbelor bisericeşti, demonii caută să ne întunece mintea noastră cu gânduri necurate, potrivite cu înclinaţiile noastre spre păcate, ne învaţă Evagrie monahul.

Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Diavolul nu stie care ne sunt gândurile noastre, pentru că acest lucru tine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. Însă el ne ghiceşte gândurile după gesturi şi vorbe. Astfel, de exemplu, vede că cineva priveşte cu patimă la frumuseţea cuiva. Profitând de înclinarea acestuia, de îndată îi transmite gânduri şi imagini desfrânate".

Războiul diavolilor cu gândurile este mai cumplit decât războiul cu lucrurile. Pentru că războiul cu lucrurile are trebuinţă de timp, loc şi iscusinţă. Ajutor împotriva acestor lupte netrupesti ni s-a dat rugăciunea curată, din care pricină s-a rânduit să se facă neîncetat (1 Tesalonicieni 5, 17). Rugăciunea ajutată de harul lui Dumnezeu întăreste mintea pentru luptă, ca una ce poate să lupte fără trup.