Iată cum "gândesti " mataluta !
1.6. Din gândurile diavolești
Toată lupta Bisericii și, deci, a creștinilor este lupta cu diavolii, fiindcă ei sunt izvorul a toată răutatea și mai ales cei care fac răul. Diavolul numai ne ispitește, el nu are nici o putere de a ne face rău, cât trăim în această viață pământească. Diavolii au atâta putere asupra noastră, câtă le dăm noi.
După căderea lui Adam și a Evei din Rai și pierderea comuniunii harice cu Dumnezeu, diavolii pot să vorbească sufletului omenesc prin gândurile păcătoase. Demonii ne îndeamnă prin gânduri la păcate, dar nu ne pot obliga să păcătuim. Au puterea de a ne înșela, de a ne duce în eroare prin gândurile pe care ni le insuflă.
Satana pierzând, prin mândrie și blestem, conștiința dumnezeiască a ajuns neștiutor. De aceea, nu poate ști de la sine ce să facă, ci vede ce face Dumnezeu ca să ne mântuiască și se silește să facă cele contrare, ca să ne piardă. Astfel, împotriva proorocilor a ridicat prooroci mincinoși, împotriva legii – fărădelegea, împotriva virtuților – patimile și păcatele, împotriva credinței – necredința, hula și erezia.
Toți diavolii se luptă să întunece mintea noastră prin pofte, mânie și mândrie și apoi ne transmit gândurile cele rele și fac pe oameni să săvârșească lucruri pe care numai cei ieșiți din minți le-ar putea face.
Când mintea se luminează de darul Sfântului Duh, oamenii se rușinează de cele făcute și de ei înșiși. De aceea, Sfinții Părinți ne învață să nu acționăm niciodată când mintea noastră este întunecată de pofte, mânie și mândrie.
Viclenii diavoli ne războiesc cu încercările pe care ni le aduc, îndemnându-ne fie să spunem, fie să facem ceva necuvenit, iar dacă nu reusesc ne îndeamnă să aducem multumire plină de mândrie lui Dumnezeu. Viclenii diavoli se pot retrage pentru o vreme, ca neglijând noi niște patimi mari, pentru că le socotim mici, să le facem boli de nevindecat. Ei ne silesc fie să păcătuim, fie să judecăm pe cei care păcătuiesc.
Pe cei ce nu au cunoscut păcatul, viclenii diavoli îi îndeamnă să facă numai o încercare și apoi să înceteze. Pe cei care au păcătuit, îi războiește cu amintirea păcatului, pentru a cădea iarăși. Diavolul slavei deșarte poate transmite unui frate gânduri pe care să le descopere apoi altui frate, iar acesta să spună apoi fratelui cele ce sunt în inima lui, crezând că este văzător cu duhul (diavolesc).
Demonii știind că oamenii iubesc adevărul, se îmbracă în haina dreptății și astfel toarnă prin gânduri otravă în sufletul lor. Astfel a înșelat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, dar amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1).
Satana se străduieste să ne facă să credem că tot ce ne învată el este bine. Ne sopteste la ureche: "Nu vezi că ai dreptate? Te-a jignit! Răzbună-te." De multe ori diavolul ia chipul celui cu care te-ai certat, făcându-te să te lupti cu el, în imaginatia ta. Astfel, îți întăreste prin sugestie și energie voința (Psalm 62, 4) și de cele mai multe ori nu-ți poți stăpâni mânia și ura când te întâlnești cu persoana cu care te-ai certat și te răzbuni.
Diavolul mândriei înalță pe om până la Cer și de acolo îl aruncă în fundul Iadului. Istoria mândriei omenești se rezumă la diversele moduri în care oamenii s-au lăudat cu lucrările lui Dumnezeu și s-au pus în locul Lui.
Vicleanul diavol învață pe oameni să mintă cu gândul, cu cuvântul și cu felul lor de viață. De multe ori cei aflați sub inspirația lui nu-și dau seama că mint și că sunt conduși de diavoli. Și mai grav este când astfel de oameni sunt investiți cu funcții politice și sociale.
Există diavoli necurați care ne sfătuiesc nu numai să facem păcate, ci să facem părtași și pe alții la săvârșirea răului, ca să ne pricinuiască o și mai mare osândă. Mulți oameni se bucură când își asociază și pe alți oameni la păcatele lor. Parcă le justifică, le micșorează și le dă curaj.
Ispititorul diavol caută să transforme puterile sufletești cu care ne-a înzestrat Dumnezeu în puteri distrugătoare pentru suflet. Astfel, puterea seminală care se află în noi pentru nașterea de prunci, diavolii ne-o schimbă spre desfrânare. Puterea mânioasă pe care o avem pentru a munci și a ne lupta sufletește cu diavolii ne-o schimba spre ura și distrugerea aproapelui.
În momentele de mânie, pentru a ne lupta cu diavolii și nu cu oamenii, trebuie să spunem rugăciuni scurte, puternice și dese, cu gândul: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă"; "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!" Sfinții Părinți spun că atunci când suntem mânioși, dacă ne certăm cu oamenii vom petrece în pace cu diavolii, iar dacă ne vom lupta cu diavolii prin rugăciune, împotrivire și smerenie, vom fi în pace cu oamenii.
Avem în noi puterea râvnitoare spre virtute, dar potrivnicul diavol ne îndeamnă să râvnim păcatele. Avem în noi poftirea slavei cerești, dar vrăjmasul diavol ne-o schimbă spre poftirea acestei lumi păcătoase. Avem în noi bucuria pentru Domnul și faptele cele mântuitoare, dar dușmanul diavol o transformă în bucuria și plăcerea păcatelor.
Tradiția noastră creștină spune că diavolul dispune de multe posibilități de înșelare: cu cel inteligent face pe înțeleptul, cu cel mai puțin înțelept face pe prostul. Poate să ne captiveze sub influența citirii unei cărti scrise sub inspiratia lui. Fiind duh, lucrează asupra mintii noastre, șoptind: "Nu asculta de duhovnic, nu te spovedi, nu te sfătui cu alții, să nu mergi la Biserică…"
Este un sfătuitor care ne asigură întotdeauna că ne vrea binele. Ne stimulează plăcerile lumești și ale păcatelor, ale celor care se obțin prin muncă necinstită și înșelăciune. Printre altele ne prezintă răul sub chipul binelui. Chiar atunci când ne îndeamnă la bine, o face cu scopuri rele.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|