În prealabil postat de Seraphim7

Sufletul se vindeca chiar data ranile Inca raman.Probabil multora le este greu sa isi deschida sufletul in fata cuiva,poate le este frica sa priveasca ei Insisi in inima lor.Cel mai greu lucru mi s-a parut in ultimii ani sa stau de vorba cu mine insumi,sa ma inteleg,sa ma ascult sau sa imi vorbesc.Mereu am fost instabil,Aveam aceasta trecere brusca de la interiorizare,insingurare,timiditate spre cealalta extrema in care imi places sa ies,sa socializez,sa cunosc etc.Dar problema e ca niciodata nu puteam sa ma regasesc deplin nici intr-o ipostaza.Cautand singuratatea si izolarea le uram si fugeam de ele,revenind in societate IAR duceam dorul pustiei,si astfel mereu e un Chin pentru mine.Mi-e foarte frica sa fac alegeri fiindca majoritatea au fost esecuri.Da,recunosc can am gresit extrem de mult,si singura vina e a mea.Acum regret faptul can am parasit Biserica,facultatea,ca mi-am batut joc de mine si de familia care a vrut sa ma vada realizat.Voiam sa fiu preot,sa.....Si totusi am vazut iadul,l-am trait, l-am invitat in viata mea.E greu sa innoti impotriva curentului.E greu sa vezi doar intuneric si mizerie,minciuni,durere,suferinta....Dar asta e riscul pe care ti-l asumi cand renunti LA Dumnezeu.Voi CE ghimpi in suflet aveti? .....Nu ma refer LA cele care se discuta cu duhovnicul.