În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Inteleg ca ati acceptat faptul ca ideea neamestecului in treburile interne si principiul autoguvernarii popoarelor este exterioara crestinsimului. ceea ce este, oricum, un progres in discutia noastra off-topic. Nu e vorba de o idee nici crestina, nici anti-crestina, ci, pur si simplu de una care nu are lagatura cu Sfanta Invatatura. Multi au fost aceea care, initial, credeau (sau sperau) ca Domnul nostru a venit ca sa elibereze poporul evreu de sub odioasa ocupatie romana. Dar au realizat, pana la urma, ca o altfel de eliberare avea in vedere Regele Iudeilor.
Asadar, daca nu e subiect teologic, principiul neamestecului in treburile interne este unul filosofic. Acuma, depinde ce filosofie aplicam, fiindca, daca Doctrina Fidei este unica, cel putin in esenta ei, in schimb Doctrina Hominibus e felurita si e bine sa fie asa.
Cred ca raspunsul pleaca de la ce intelegem exact prin "libertate" si ce valoare dam acestui concept. Daca dam libertatii o voaloare fundamentala si daca prin ea intelegem "neatarnare de un stapan strain", atunci e evident ca principiul neamestecului in treburile interne ar trebui sa fie fundamental. Dar, atunci apare intrebarea: ce libertate are un popor in care domneste opresiunea ? De exemplu, Uniunea Sovietica, in timpul stalinismului, era un stat liber. Nicio putere straina nu se amesteca in treburile ei interne. Sa insemne aceasta ca poporul rus era liber ? Ca sa nu mai vorbesc de celelalte popoare din componenta ei, cazute complet sub tirania stalinista. Daca acceptam ceea ce se impune ca evidenta, si anume ca statul era liber, dar nu si poporul, atunci apare urmatoarea intrebare: se pot sau nu amesteca alte state in treburile aceluia intr-un astfel de caz ? Raspunsul dat de milioane de oameni oprimati, inclusiv de parintii si bunicii mei, au fost dorinta "sa vina americanii!". Daca americanii au venit sau nu, daca venirea lor ar fi insemnat iesirea de sub tiranie sau intrarea sub o tiranie mai subtila, dar si mai perversa, sunt alte discutii. Deocamdata, sa retinem ca inaintasii nostri (sau cel putin ai mei) si-r fi dorit un amestec in treburile interne.
Si asa ajungem la conceptul de legitimitate. Trebuie vazut, mai intai, ce este legitimitatea, iar mai apoi daca existenta unui guvernamant ilegitim legitimeaza sau nu amestecul in treburile interne.
In sfarsit, nu putem sa ocolim, in dezbatere, chestiunea nationalitatii. Cat de importanta este ea ? Din punctul meu de vedere, nationalitatea exista si este un lucru important, dar nu fundamental. In mod fundamental, exista numai doua feluri de popoare pe Pamant: poporul Evangheliei si Popoarele Evanghelizarii. Clivajul trece prin mijlocul Romaniei si prin mijlocul tuturor statelor. "Patrie" vine de la "parinti", cei dinaintea noastra. Patria mea adevarata nu este din lumea aceasta in care sunt angajat de proba, patria mea adevarata este acolo unde sunt cei mai multi din familia mea si, mai ales, Tatal meu.
Pana la urma, vedeti ? Oricat vrem sa scapam de teologie, nu se poate. Asa cum nu se poate sa fii crestin si sa nu-ti pese de oameni saraci, sarmani, oprimati, care, eventual, se omoara unii pe altii, traiesc in salbaticie, se jefuiesc unii pe altii nici macar popor cu popor, ci trib cu trib. Sa nu-ti pese in numele a ce ? A neamestecului in treburile interne.
|