Vlădica salvează de la moarte
Trăind în Shanghai, m-am înbolnăvit grav din cauza unei inflamatii la rinichi. M-au văzut cei mai buni doctori, dar nu s-a înregistrat nici o îmbunătătire; după două săptămâni îmi pierise orice nădejde de însănătosire. Zăceam aproape inconstientă, fără a mai lua medicamente, nici măcar apă. Mi s-a spus că pot muri în orice zi.
Mama mea avea o credintă foarte puternică. Într-o zi, biata femeie, ajunsă la capătul puterilor, s-a dus la biserica de la orfelinatul Sfânta Olga, care se afla în îngrijirea Staretei Ariadna. La sfârsitul slujbei, Vlădica veni la ea: „Nu plânge,” spuse el. „Stiu tot ce sa-ntâmplat. Iulia e aproape de moarte; voi veni într-o oră s-o ung cu untdelemn (Sf. Maslu).” Apoi n-a mai zis nimic; nu a cerut adresa, nimic. În jumătate de oră Vlădica ajunse lângă patul meu, acolo unde zăceam inconstientă.
Mai târziu, mama mi-a spus că imediat după ce a plecat el, eu am adormit./După ce a plecat, îmi spuse mama mai târziu, am adormit. Am dormit mult, mult timp. Dis de dimineată mi-am deschis ochii si am cerut niste apă. Durerile din stomac dispăruseră iar temperatura scăzuse. În două săptămâni m-am refăcut complet. Stareta Ariadna cunoaste toate amănuntele acestui caz si poate da mărturie pentru veridicitatea relatării mele.
Sora Iulia, Montreal, Canada
Vlădica – păzitor al vietii de familie
Am fost ajutat de nenumărate ori prin sfintele /datorită sfintelor rugăciuni ale Vlădicăi Ioan, care continuă si astăzi. As vrea să relatez cel putin o întâmplare.
Cu multi ani în urmă, am devenit însărcinată cu un copil pe care nici sotul meu nici familia lui nu-l voiau; deja aveam câtiva copii. Pentru mine a foarte greu, atât fizic cât si afectiv, deoarece eram foarte bolnavă. Mă duceam adesea la dragul meu părinte Mitrofan, care pe toti îi mângâia prin caldele lui rugăciuni si crestineasca lui dragoste. Ne-am rugat Vlădicăi Ioan si, multumită sfintelor lui rugăciuni, toate greutătile de acasă au dispărut/au fost înlăturate. Socrul meu l-a ajutat chiar pe sotul meu cu ceilalti copii ai nostrii, în timp ce eu m-am refăcut în spital după nasterea unui bebelus/copil. Era un băiat, pe care l-am numit Ioan, în cinstea Sfântului Ierarh Ioan din Tobolsk, strămosul Vlădicăi.
L. T., California
O fotografie in care Sf. Ioan Maxomivici se spune ca este acoperit de lumina necreata.