Parca am citit cu totii, nu de putine ori, inclusiv in nenumarate materiale oferite de unul sau altul dintre noi aici pe forum,
ca sfintii de pretutindeni cautau, cand voiau sa se curateasca si sa se lumineze, cand voiau sa sa se dedice transfigurarii lor prin Har,
cautau asadar locuri retrase, modeste, pline de simplitate.
Concentrarea lor asupra lucrarii launtrice punea mereu in plan secundar atentia si lucrarea exterioara.
Noi asa citeam pe aici prin minunatele texte date de la unul catre altul: ca sfintii si toti nevoitorii se tineau la modestie, la saracie materiala, la construit prin camara interioara...
Ce frumusete de palat o fi sufletul unui om curat si luminat de Duhul, numai Dumnezeu stie!...

Iar aceasta energie exterioara, care se intrece cand in a darama lucruri, cand in a ridica altele - asta ce sa fie? Cum se numeste ea? Ce scop are, ce finalitate, ce rost? Ce urmari?

Daca toata lumea asta a devenit un imens santier de constructii materiale, o imensa piata de desfacere si un imens teatru al afacerilor de tot soiul, atunci
unde sunt lucratorii celuilalt santier?

De cand menirea Bisericii este sa acorde timp, energie, iubire pentru nesfarsite proiecte materiale
iar nu pentru santierele interioare?

Unde sunt arhitectii, proiectantii, inginerii si uarcarii zidaritului duhovnicesc?
Chiar s-a mutat cerul pe pamant, de toata lumea se holbeaza la lucruri, de-ale unuia si de-ale altuia,
cand de fapt Marele Constructor ne chema sa duram case in Imparatia Lui?

Nu mai e interesat nimeni sa invete meseria de zidar in Ceruri? Nu mai are vreme nici un priceput sa initieze pe novici in Arhitectura si Zidaritul Ceresc?
Unde sunt invatatorii celor interioare? Ca de discursuri exterioare si de jocul de-a daramatul si ridicatul lucrurilor vizibile cu ochiul liber nu ducem lipsa.

Oare se mai indoieste cineva, daca e dispus sa se opreasca o clipa si sa priveasca atent, ca se manifesta fara stavila o noua si urata forma de lacomie?
Da, lacomie! Una poate mai respingatoare decat multe altele. Una afisata ostentativ, grosolan, fara urma de pudoare si delicatete pentru aproapele, oricine ar fi acesta...

P.S. Mi s-a parut ca Mirela, in mod constant, a fost o militanta pentru echilibru. Cand se lasa prea mult guta catre adancimi insondabile, cand sumedenie de postari se intreceau in apofatisme, sora noastra atragea atentia si spre cele exterioare, care au folosul lor. Invers acum, cand totul pare centrat pe o derulare masiva de forte in afara, poate ca tot spre echilibru e a reaminti pe cele launtrice. E tot mai evident ca se imputineaza oamenii care cauta mestesugul duhovnicesc si, lucru inca mai nefericit, ca se restrange numarul invatatorilor. Sunt multi care se plang ca preotii nostri au prea rar disponibilitatea, timpul si priceperea de a insoti pe nevoitorii rugaciunii, de pilda. Mereu sunt altele care par mai importante... Cunoasteti multi invatatori ai rugaciunii lui Iisus? Se inghesuie oare lumea la spovedanie si la marturisirea gandurilor pe tema rugaciunii? Sunt multi mesteri care cresc pe la noi pui de rugatori si postitori? Oare nu se constata ca e taman invers?...
Biserica, insa, a tinut mereu cumpana intre cele doua lucrari. Oare azi, prin anumite voci ale ei si prin faptele unora, o mai tine la fel de bine?