Intre practica vietii crestine (in miezul careia sta rugaciunea) si invatatura de credinta
e o legatura organica, vie.
Orice abatare in invatatura va afecta practica. Si invers, o practica rea duce la neintelegeri sau la intelegeri proaste.

*
De la Apostoli incoace, pe firul vietii de credinta, toti nevoitorii au cautat sa ramana in invatatura de credinta a Bisericii. Ca unii s-au mai departat, ca altii au mai inovat dupa cum li s-a parut ca e bine - e deja alta poveste.
Ce spune invatatura noastra de credinta despre Sfanta Treime? Ce ne invata Dogmatica?
Daca nu avem aceste cunostinte din cateheza elementara, cum sa ne aruncam la rugaciune, in razboaiele din vazduhuri?

E drept ca au mai fost oameni cu rugaciune curata dar care nu stiau bob de dogmatica. Cum i-a sfintit pe ei Dumnezeu, e taina mare. Pe masura curatiei inimii lor, cred eu.

Totusi, noi nu suntem ca aceia. Locul nostru nu e pe o insula de aborigeni care nu au auzit in viata lor o predica, o cantare bisericeasca ori care nu au vazut niciodata o icoana.
Noi am fost daruiti si cu Scriptura si cu carti de dogmatica si cu alte scrieri lamuritoare si intaritoare de suflet si cu biserici in care se tin slujbe si carora sfintii le invesmanteaza toracele si tampla.
Noi avem toate cele de trebuinta pentru o invatatura corecta si completa si pentru o practica buna.

E de mirare asadar, ca atunci cand ne rugam avind pe Hristos Domnul inaintea ochilor (mintii), ne intrebam Cui ne rugam.
Cui ne rugam? Sfintei Treimi, Bunului Dumnezeu!