[Mihnea Dragomir]

Fara indoiala, Dumnezeu S-a facut om ca sa ne rascumpere din sclavia pacatului. Dar incarnarea a mai avut si alte scopuri, in limbajul de azi s-ar numi "avantaje colaterale". Unul dintre ele este acela de a ne oferi o icoana care sa ne ajute in rugaciune, ca sa nu fim muscati, in desertul vietii noastre, de serpii al caror venin e aducator de moarte. Asadar, crestinii se roaga lui Dumnezeu Unul avand in minte pe Domnul Isus Cristos. Cine se roaga Lui, se roaga si Tatalui. El insusi a spus asta. In special in aceasta perioada a anului, se cuvine sa ne rugam lui Dumnezeu avand in fata ochilor patimirea pe Cruce. In momentul de fata, Dumnezeu este si nu este spirit pur, din moment ce Sfanta Treime are carne in mijlocul ei. Are o inima care bate, o inima ca a noastra, doar ca e insangerata si suferinda de pacatele noastre.

Cand spunem ca "ne rugam lui Dumnezeu", de fapt ne rugam Sfintei Treimi in ansamblul ei. Noi ne adresam cu precadere uneia sau alteia dintre Persoanele divine, in functie de atributele popular atasate lor (de exemplu: Tatalui Creator, Fiului Rascumparator sau Spritului Sfant proniator), dar, de fapt, stim foarte bine ca toata lucrarea exterioara este opera colectiva a Sfatului Vesnic.

In biserica, adeseori ma rog Lui aflat in fata mea, in infatisare euharistica. Ii vorbesc si imi vorbeste. Profitati de aceste momente, cand Dumnezeu devine vizibil la o distanta de metri.

Liturghia, ca actualizare a Jertfei, se adreseaza Tatalui. Numai ca ne adresam Tatalui cu totii. Cristos mai intai, care conduce Sfanta Liturghie. Noi toti, cei prezenti, vizibili si invizibili cu ochii nostri in stare actuala. Precum si cei care nu sunt prezenti din binecuvantate pricini, uniti cu noi in rugaciune. Desi ne adresam Tatalui, o facem impreuna cu Cristos aflat in mijlocul nostru. Pe El il laudam, pe El il binecuvantam, Lui Ii multumim si, prin El, Tatalui. Cu El ne impartasim, devenind uniti in mod substantial, devenind in El. Rugaciunea perfecta adresata Tatalui, care este Dumnezeiasca Liturghie, este o rugaciune "cum Christo, per Christum et in Christo". Deci, asa se cuvine sa fie toate rugaciunile noastre.

În prealabil postat de Wryetui

Așa că la rugăciune mă simt FORTE pierdut și de multe ori îmi vine să mă las, dar o duc până la capăt și așa pierdut fiindcă dacă nu am senzația că învinge păcatul, și nu Dumnezeu.

Ce pot să fac? Mă puteți ajuta?

Foarte bine ca va rugati pana la capat. O rugaciune, odata inceputa, trebuie terminata si este mai bine sa fie terminata in forma imperfecta a gandurilor aiurea decat sa nu fie terminata de loc. Cand Domnul nostru a postit, a fost ispitit de diavol, iar una dintre cele trei ispite s-a referit la rugaciune. Din moment ce Domnul e Fiul lui Dumnezeu, diavolul ii propune sa se arunce de pe inaltimea Templului si sa se roage sa fie salvat pana la contactul cu solul. Ispitele rugaciunii sunt mari, ca si ispitele postului, fiindca dusmanul stie ca acestea sunt momentele cand puteti castiga teren.