Oare ce trebuie sa zicem sau sa gandim, cand ne vine automat ideea de a ne insusi ce nu e al nostru; fie ca e un chip frumos, la care ravnim, o floare sau mirosul de la sarmalele vecinilor? Cum sa ne infranam, mai ales ca in curand incepe postul?
Dar mai e un aspect: cum sa alung imaginile clare, care se perpetueaza prin fata ochilor,atunci cand imi atintesc privirea in inima si incerc sa ma rog, si din cauza carora ajung sa pacatuiesc chiar in rugaciune fiind. Ce e de facut?