asta mi se intampla si mie cu toate ca nu par o persoana religioasa,insa am invatat sa vorbesc atunci cand trebuie si cui trebuie.nu-i poti vorbi oricui de trairile pe care le avem atata timp cat ei traiesc ancorati decat in teluric.cred ca este ceva firesc ca ei sa nu ne inteleaga pentru ca le lipseste acel duh care sa-i faca sa simta ceea ce noi traim.ei nu au cum sa inteleaga fericirea noastra pe care o dobandim in urma unor experiente minore(pentru ei),cum ar fi spovedania,rugaciunea,ajutorul unei persoane,etc daca ei nu au trait aceasta experienta cu adevarat.
spun ca este firesc pentru ca si eu,in perioadele mai proaste ,in care am pierdut legatura cu Dumnezeu,ma irita piosenia in exces a unora,cu toate ca si eu,la un moment dat,trecusem prin aceasia stare de religiozitate.insa eu nu-i mai puteam intelege pe ceilalti pentru ca imi lipsea acel Duh Sfant care ne inconjoara in urma rugaciunii si a faptelor de iubire si credinta.de-abia dupa ce mi-am analizat propriul meu comportament,mi-am dat seama ca nu este bine sa-i judec pe ceilalti pentru faptul ei ca nu cred si nu-i intereseaza de ceea ce este mai important pe lume-Dumnezeu.credinta si fericirea duhovniceasca sa dobandesc numai cu multa rugaciune-din suflet.ca sa ajungi la aceasta stare,trebuie sa faci un efort care nu este la indemana oricui.
oricum,trebuie sa sti ca nu esti singura,asta este clar.societatea noastra este bolnava si nu noi.tot ce se intampla in societatea de astazi(presa,televizor,filme,reportaje,viata publica,democratia excesiva) duc la distrugerea moralitatii.de aceea si oamenii au alte prioritati.
|