Foarte frumoase ambele postari, Mihaela, prin ele se imbogateste, cu lira duhovniceasca a sfintilor, tema noastra.
Afirmatia selectata as reformula-o un pic. Intrucat nu putem vorbi de mandrie si slava desarta ori de frica de Dumnezeu la unii oameni, de pilda la inocentii copii de varste fragede care, totusi, iubesc atat de multe si atat de limpede - as reveni la ideea ca sunt trepte si varste ale iubirii.
Iubirea altoita de duhul pocaintei este una mai aparte. E mai inalta ori mai adinca, e mai bogata - e altfel. Intrucat, fata de iubirea fireasca/naturala, ea este transformata ori potentata catre deplinatate prin har. Si roadele harului inlauntrul iubirii naturale/firesti sunt nesfarsite si, adeseori, de nenumit...