Atunci in decembrie 1989, nu cred ca exista altcineva mai potrivit sa preia conducerea tarii decat Ion Iliescu. Atunci, acesta aveea cateva mari avantaje. In primul rand, inclinatia sa spre dialog si consens, faptul ca stia sa discute cu oamenii, si ca fusesera ani bun prim secretar la Timis si la Iasi, si deci cunoastea problemele economice si sociale cu care se confrunta atunci Romania, ca un om ce lucrasera in cadrul sistemului si intrasera in contact cu toate categoriile socio-profesionale.
Au mai exista si alte variante atunci. Inclusiv -pentru un timp limitat- o dictatura militara a armatei. Spre aceasta varianta inclinau generalii Stefan Gusa (seful marelui stat-major) si Iulian Vlad (seful DSS-ului). Dar generalul Victor Stanculescu nu a acceptat varianta aceasta.
In cadrul CFSN-ului au existat si oameni mai mult sau mai putin bine intentionati (Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Mazilu, Victor Stanculescu, etc), au existat si idealisti (Ion Caramitru si Mircea Dinescu), dar, din pacate, in CFSN s-au strecurat si tradatori de tara , care meritau pusi la zid pentru tradare (asa-zisul general Nicolae Militaru, Cico-Dumitrescu si Silviu Brucan- agenti ai serviciilor de informatii sovietice).
In privinta lui Ion Iliescu , este cert faptul ca el atunci simpatiza cu programul reformist a lui Mihail Gorbaciov, si chiar credea sincer ca perestroka poate crea un comunism cu fata umana. Pentru asta nu poate fi condamnat- multa lume la vremea respectiva chiar credea ca perestroka poate reforma sistemul comunist.
Din fericire Ion Iliescu- mai inteligent- si-a dat seama la timp ca aceasta perestroka nu poate reforma comunismul. Mihail Gorbaciov nu si-a dat seama de aceasta, si a doar tancul lui Boris Eltan l-a trezit la realitate pe Gorbaciov.
S-a afirmat ca Ion Iliescu ar fi fost chiar agent sovietic si deci tradator de tara. Insa nu exista nici un fel de dovada in acest sens, si nimeni nu a putut proba aceasta acuzatie. Nici Iulian Vlad (seful DSS-ul), nici amiralul Stefan Dinu (seful directiei de informatii a armatei), nici altii nu au putut dovedi si nu au spus asa ceva.
Pe de alta parte, este cert faptul ca in timpul revolutiei Ion Iliescu a luat unele decizii dubioase si evident gresite.
Desi generalul Victor stanculescu se comportasera ireprosabil pana atunci, in ziua de 23 decembrie 1989, CFSN il numeste pe tradatorul de tara Nicolae Militaru ca ministru al apararii.
Apoi, Ion Iliescu, de fata cu generalul Stefan Gusa, cu generalul Ion Hortopan (comandantul tancurilor si infanteriei), cu Dumitru Mazilu, telefoaneaza ambasadei sovietice, si solicita ajutor militar sovietic.
Din fericire, Stefan Gusa se opune vehement, iar raspunsul URSS a fost- va trimitem orice fel de sprijin, cu exceptia trupelor armatei rosii.
Despre interventia agentilor straini (sovietici si maghiari in special), elocventa este situatia de la Sibiu.
Aici, indivizi imbracati in haine de camuflaj, deschid focul asupra unitatii militare din oras. Desi Nicu Silvestru si Iulian Rotaru (sefii militiei si securitatii judetene) se aflau in accelasi birou cu comandantul unitatii militare Aurel Dragomir, desi i-au demonstrat convingator acestuia ca toate cadrele de militie si securitate predasera si sigilasera tot armamentul din dotare si sunt de partea revolutiei, prostia lui Aurel Dragomir interpreteaza focul tras asupra unitatii militare ca venind dinspre sediul inspectoratului judetean al MI, si ordona cadrelor militare sa execute foc cu armament greu asupra sediului MI.
In momentul in care cadrele de militie si securitate din sediul MI au incercat sa se refugieze in incinta unitatii militare, soldatii i-au confundat cu asa-zisii teroristi, si au tras asupra lor. La Sibiu 25 de militienii (care merita sa fie eroi ai revolutiei) si-au pierdut astfel viata.
|