Acest toiag de fier, mai cumplit ca oricare altul, este şi va fi glasul conştiinţei fiecăruia. Nimic mai tare, mai covârşitor, decât o conştiinţă din care au căzut ca frunzele moarte toate stăpâniile, toate puterile mincinoase, toţi solzii.... Treptat, conştiinţa oamenilor se dezgoleşte în Hristos. Când va rămâne în toţi şi în fiecare goală-goluţă, ce vom admira la noi înşine: floarea imaculată a cuminţeniei şi roua lacrimilor? Sau, mai degrabă, zbârciturile decrepite ale îmbătrânirii în patimi?
Vai de fecioarele care au îmbătrânit în nedărnicie! Prin fecioare, înţeleg suflete care s-au ferit, neîncetat, de rău săvârşind un rău încă şi mai mare. Din obraznică şi curvească părere, închipuire laşă şi sofisticată de sine.