În prealabil postat de ahilpterodactil

Păi atunci nu te mai cunoaşte! E simplu. .......:)
(Apropos, cu ce fel de minte se cunoaşte omul pe sine? E oare important prin ce fel de lentilă ne privim?
Că unii zic, oarecum cu laudă, că se cunosc pe ei. Dar nu se cunosc cu aceeaşi minte care, pe de o parte face trăsnăi iar pe de altă parte se contemplă pe sine? Mintea o fi numită minte şi pentru că minte. Pe cine? Pe omul care o poartă.
Ar reieşi că, până la o anume măsură a schimbării minţii, a prefacerii ei numită metanoia, mai bună e lăsarea cunoaşterii de sine în grija duhovnicului, a semenilor şi a Bunului Dumnezeu. Că noi, cei sfâşiaţi şi oarecum strâmbaţi printr-o viaţă de păcate, nici mintea autocunoascătoare nu o mai avem întreagă şi imaculată. Şi atunci ne amintim că Bunul ne-a lăsat în dar oglinzile altora, precum şi suspinul adânc al sufletului la care uneori luăm aminte, cu sau fără trezvie şi discernământ.
Aşa că la final tot spovedania, duhul umilit şi sfatul părintesc rămân repere mai bune decât propria cunoaştere de sine,îndoielnica şi mult înşelătoarea şi trufaşa.
Zic şi eu, părelnic, nu fie cu supărare.)