O reflecție spirituală a unui călugăr ortodox despre tragedia de la Clubul Colectiv
http://www.napocanews.ro/2015/11/o-r...-colectiv.html
p filotheu.balan de la Petru Voda dupa ce a scris acest articol si l-a postat pe facebook i s-a sters contul !
Vă prezentăm o reflecție spirituală a părintelui călugăr Filotheu Bălan, de la Mănăstirea Petru Vodă, scrisă pe Facebook despre tragedia de la Clubul Colectiv.
"Oricăruia dintre noi i se putea întîmpla asta. Putea fi un concert de muzică simfonică, putea fi un concert de manele, putea fi un concert de colinde sau de muzică… psaltică. Rezultatul ar fi fost același.
Cu privire la cazul concret de la clubul Colectiv, cred că le este limpede tuturor că majoritatea celor de acolo nu s-au dus să se roage sau să slăvească pe Dumnezeu. Din păcate. Poate că unii dintre cei morți nici nu erau botezați. Sfîntul Iustin Filosoful, un Mucenic din secolul II, zice că în ce vom fi prinși, în aceea vom fi judecați.
În 1998 am fost de față la Mănăstirea Sihăstria cînd una din clădiri, construită în mare parte din lemn, a luat foc. S-a aprins toată în 10-15 minute, timp în care cei de față am putut salva toate icoanele, mare parte din mobilier și pe fochistul care a produs incendiul fără să anticipeze consecințele gestului său. A scăpat cu arsuri minore, deși era la subsol, lîngă centrala care luase foc. A fost scos afară din încăperea unde era centrala termică pe păcură, cu cîteva arsuri, doar pe față, pe mîini și pe o parte din haine. Și eu am intrat atunci în clădirea arzîndă, ajutînd la scoaterea lucrurilor, cît s-a putut. Au trecut 15 minute pînă cînd n-am mai putut decît să ne uităm cum arde totul ca o torță. În fine, a fost. Nu cu multă vreme în urmă m-am ocupat de niște materiale de construcții și dimineața, fiind frig, făceam un mic foc cu resturi de materiale. Am văzut că polistirenul ignifugat nu arde aproape deloc, ci doar se topește. Buretele obișnuit și spuma poliuretanică ard ca plasticul obișnuit. Nimic spectaculos.
Este cu neputință, din observațiile mele de pînă azi, ca un tavan de lemn să ia foc în 30 de secunde, sau ca buretele pe care sar artificiile să se aprindă ca o torță. Fără a vrea să arăt cu degetul în vreo direcție, cred că mai degrabă e de crezut că vreo mînă criminală a pregătit incinta pentru acest holocaust (ardere de tot).
Reacția autorităților române de azi este identică cu aceea a celor americane din New Yorkul anului 2001. Brusc, niște indivizi disprețuiți de opinia publică pentru faptele lor au fost “spălați” de mass-media prin niște interviuri date cu cinism lîngă oamenii care urlau de durere, de pe care curgea carnea și care își trăiau ultimele clipe. Orice creștin din lumea asta ar fi pus mîna să ajute, să scape vieți, nu ar fi dat vreun interviu. Orice secundă contează pentru a salva o viață.
Sună a conspirație. Dar lemnul, oricît de uscat ar fi, nu se aprinde în 30 de secunde ca o torță, ca un chibrit, într-o atmosferă cu mult dioxid de carbon. Milioane de români care fac focul cu lemne pot confirma asta. Lemnul nu este derivat petrolier. Revin la gestul creștin al unui tînăr care inițial a fost dat dispărut: Claudiu Petre. După ce a ieșit din holocaust, s-a întors, a salvat un suflet, apoi s-a întors și nu a mai ieșit. Dacă despre mulți din cei ce au murit acolo, în aceste împrejurări neclare, e greu de spus dacă pot fi pomeniți de către Biserică, despre Claudiu un lucru este limpede: da, poate și trebuie să fie pomenit la Liturghie. A găsit în firea lui dragostea lui Hristos și a pus în faptă cea mai mare poruncă din Legea Dumnezeiească, porunca dragostei. “Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-și pună pentru prietenii săi”, a spus Mîntuitorul Hristos (Ioann 15:13). Dumnezeu să-l ierte!
Simion Alexandru, și el între cei morți în flăcări, împreună cu Adrian Rugină, au salvat din flăcări 5 suflete. Dumnezeu să primească dragostea lor! "
