Pe de altă parte, în dorința lui oarbă de putere Klaus Iohannis, care se vrea un Putin mai mic al României, încurajează revolta pe Facebook. Mai nou, cred că nici nu mai trebuie ca președintele să facă alegeri, să aibă parlament sau partide politice, care sunt esența democrației, ci manevrând cu serviciile mediul online poate numi și demite primari sau premieri, să numească partide la guvernare cu un singur click. Tineretul României a ajuns să trăiască într-un mediu virtual, în care de cele mai multe ori își dorește lucruri ce țin de utopie, nu de o democrație reală și consolidată. Azi, în România se votează, se alege și se demite pe Facebook. E o schizofrenie socială totală încurajată de Klaaus Iohannis, care acum e pe val și crede că va fi veșnic vedeta internauților. Numai că roata se întoarce, că așa e Istoria și va veni ziua când va fi și el demis pe …Facebook. România a ajuns țara cu o democrație originală în Europa, așa cum o dorea Ion Iliescu în 1990: se iau cu asalt partidele, parlamentul, Biserica, democrația și se ridică în slăvi instițiile de forță DNA și SRI, de ce nu mâne noul NKVD. Să bem un pahar cu apă rece să ne trezim la realitate și să ne uităm geopolitic puțin în jurul României. Și nu vedem lucruri clare și sigure pentru țară. Cei care pun de un Euromaidan pe Facebook în România nu doresc binele ei. La Est avem o Rusie a lui Putin în plină expansiune în fostul spațiu ex-sovietic și care și-a atras Siria și Irakul de partea sa, ca state candidate la asociere. La Chișinău se întâmplă o prăbușire de guvern și un haos politic de care profită pro-rușii lui Dodon și Usatîi. În curând, Republica Moldova va deveni țară membră a Uniunii Euroasiatice. La Chișinău și București nu avem guverne. Nu cred că e o coincidență! Parcă cineva vrea haos cu orice preț. La vest este o Ungarie, cu un regim autoritar și un premier de fier care a bătut palma cu Putin și nu știm clar ce urmărește cu autonomia și revizionismul în Transilvania.Tot la vest avem o Germanie care nu vrea să se rupă de Rusia, ba, dimpotrivă, îl pune pe Junckers să facă cu ochiul lui Putin, ca să plece americanii din Europa. Eu vă spun ca istoric: întotdeauna când Rusia s-a înțeles bine cu Germania, două țări au avut mereu de suferit: România și Polonia. Și eu mă întreb acum retoric: la ce și la cine folosește acest Euromaidan permanentizat pe Facebook, această revoluție continuă de tip troțkist în marile orașe românești? României în niciun caz! Oare pentru ce mare putere joacă acum Klaus Iohannis în acest context geopolitc delicat, în care economia țării se îndreaptă spre dezastru datorită instabilității politice și sociale? Cine are interesul să fie haos în România? Eu știu doar un lucru, că cine au făcut Euromaidanul la Kiev și „primăvara arabă” la Damasc au adus doar sânge, moarte și foamete! Țin prea mult la țara mea, la poporul meu, la Biserica noastră și la pacea socială ca să nu fiu de acord cu o revoluție făcută pe Facebook, de alții împotriva neamului românesc. Schimbările se fac democratic la urne și în parlament, nu pe rețele de socializare. Iar președintelui Klaus Iohannis, care își aduce „guvernul meu” pe emoția produsă de morții de la Colectiv îi transmit o vorbă a cronicarului Miron Costin: „Multe începuturi dulci, sfârșituri amare!”
Ionuț Țene
Sursa: http://www.napocanews.ro/2015/11/se-...-colectiv.html