[Igor_Paslusnik]

Doamne ajută, doamnă Mirela Voicu, editor coordonator la antena 1, şi mulţi de generaţie cu mine şi numai, şi toţi care a-ţi vorbit despre Biserica lui Hristos, de bine sau de rău, deci care a-ţi vorbit şi despre mine, că şi eu sunt mădular din aceaşi Biserică, din trupul lui Hristos.

Sunt un creştin simplu, muritor de rând, un tănâr de 28 de ani şi vă scriu cu durere. Sunt anti-ipocrizie şi anti-manipulare din partea oricărui om. Şi aceasta este mărturisirea mea, faţă de incidentul de la clubul COLECTIV şi voi vorbi deschis:

Vă întreb pe voi, iubitori de Hristos, nu vă condamn dacă poate nu a-ţi citit Noul Testament, cap-coadă niciodată în viaţa voastră, dar spuneţi că sunteţi creştini totuşi, paradoxal, spunând lucruri urâte despre Biserică, adică şi despre mine, despre noi, creştinii, de parcă suntem vinovaţi:

Voi vă înmormântaţi mortul, la câteva ore după ce a murit? Îi faceţi slujba înmormântării şi parastase chiar atunci în zorii zilei în care a murit? Cred că nu.

Atunci ce aveţi cu Patriarhul Daniel?
Cu ce a greşit?
Vă invit la dialog, iubitorilor de Hristos.
Că a respectat cele 3 zile de doliu, care se ţin pentru orice adormit, imediat după ce moare un om şi apoi se îngroapă? Cu asta a greşit?
Că a trimis preoţii lui Hristos, azi, 3 noiembrie, la 3 zile după incident, să săvârşească slujba de pomenire la locul incidentului?
Cu asta a greşit?
Nu aşa era şi firesc şi normal?

Voi vă înrmomântaţi mortul în casă la voi sau în faţa blocului? Nu. Sau poate în locul unde a murit? Cred că nu.
Atunci cu ce a greşit Patriarhul meu Daniel?
Atunci de ce a-ţi avut pretenţii să fie acolo, să facă slujbe, când voi vreţi "marşul tăcerii". De ce acuzaţi că ar fi de vină cineva al lui Hristos, când episcopii şi preoţii, fac slujbe de pomenire în Biserică şi la cimitire, nu pe trotuare.
Şi mai ales nu în spaţiul acelui local care găzduieşte trupe rock care ard Sfintele Cruci întoarse invers.
Mai ales acolo, nu ar trebui să se facă nicio slujbă.
Dar totuşi Patriarhul a făcut cele ce sunt fireşti şi normale, exact ce face Biserica, noi, creştinii. Şi la timpul cuvenit.
E de vină? Cu ce? Că a spus să se ţină slujbe de pomenire a tinerilor decedaţi, chiar din zorii zilei de 1 noiembrie, la poate toate Mănăstirile şi Catedralele din ţară?
Cu asta a greşit?
Nu e asta oare, la voi, ipocrizie?

De ce nu vă iubiţi ierarhul? Dacă nu sunteţi supuşi şi smeriţi, şi nu iubiţi pe Apostoli şi pe episcopii lăsaţi de Apostoli, cum mai spuneţi că iubiţi şi urmaţi lui Hristos?
Că spune Domnul:
"Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine." (Luca 10, 16) Vă pasă de aceste cuvinte?

Deci, nu Patriarhul nu a greşit cu nimic. E cel mai dinamic şi mai jertfitor Patriarh din toţi câţi i-a avut România vreodată. Şi nu, nu e securist, nici mason, nici alte roade ale urii şi întunericului minţii voastre. Ci e plin de durere pentru poporul român, care e mai axat pe sexualitate şi patimi, mai mult decât a fost vreodată în istoria lui.

Cine-i de vină?
Cine să spună Biserica că e de vină?
Primarii, guvernul?
În primul rând sunt de vină părinţii. Părinţii sunt cei ipocriţi şi tot ei se plâng că şi-au pierdut copii.

De ce le-aţi dat aşa o educaţie?
De ce le permiteţi copiilor voştri, dacă iubiţi pe Hristos şi Noul Testament, de ce le-aţi dat voie să meargă în cluburi unde se ţin ritualuri sataniste şi se jertfesc ţapi şi se stropesc cu sânge ?
Cu ce-i de vină Biserica, pentru educaţia deplorabilă pe care le-o daţi voi ca părinţi, copiilor voştri?
Sunt tineri, se distrează?
Şi eu sunt tânăr, şi urăsc să fac fapte împotriva lui Hristos.

De ce nu le spuneţi copiilor voştri, cât de mult îl iubiţi pe Hristos şi cât de greşit este să începi relaţii initime de unire trupească, înainte de căsătorie?
De ce nu vă luptaţi, să înfiinţaţi ONG-uri sau alte căi, să treziţi conştiinţa tinerilor, să nu facă uniri intime înainte de nuntă?
Repercursiunile? Ajung să nu se mai căsătorească, ajung la divorţuri, numai preţuiesc familia, copii, responsabilităţile, bucuriile vieţii conjugale minunate şi multe altele.

De ce nu vă opriţi copii să fumeze? Să-i pedepsiţi, întrun mod cât mai pedagogic şi constructiv, să le fi-ţi exemple, să vadă că vă pasă de ei, de educaţia lor, e scopul pentru care trăiţi, voi, ca părinţi.
De la ţigările de tutun, ajung la ţigările de marijuana, apoi la cele de canabis, haşiş, la cocaină, şi heroină.
Vă pasă?
Cât de mult luptaţi împotriva acestor lucruri, dragi părinţi?

Şi-atunci adunate toate, cu ce-i de vină Biserica, şi noi creştinii, şi eu inclusiv care alcătuiesc Biserica, cu ce suntem de vină, că vă mor copii în incendiu?
Cât de mult va-ţi luptat ca părinţi, să nu ajungă copii voştri în acele cluburi şi discoteci blestemate, altare demonilor?
A-ţi aruncat nişte vorbe: ai grijă de tine, şi-afost de-ajuns, nu?

Ei bine, preoţii îşi răcesc şi îşi usucă gura îndemnând la căile mântuitoare ale Evangheliei şi ale Noului Testament, ale Sfinţilor Părinţi, cei plini de Duhul Sfânt, preoţii spun, la fiecare predică a lor, acel lucru preaminunat, numit predică, învaţă cu fiecare ocazie ce o au, învaţă pe oameni despre Hristos, întărind Biserica.

De-aţi avea măcar un sfert din jertfa, celui mai nevrednic preot ! A-ţi fi oameni normali.
Dar aşa, acuzaţi Biserica de ipocrizie?
Stimaţi părinţi, voi sunteţi cei ipocriţi, Biserica nu a fost niciodată ipocrită şi nu poate fi ipocrită prin însăşi apartenenţa ei, mărturisind Creatorul şi esenţa Universului, pe Hristos.

Eu sunt orfan de tată de la 2 ani jumate, îl ştiu pe tata din poze, mama mea e văduvă, acum are 63 de ani, m-a crescut singură din salarul ei de femeie de servici, şi mâncam adesea pâine goală.
Şi ce vreau să spun prin asta? Mama mea e o sfântă.

Mi-a dat o educaţie extraordinară, alături de învăţătorul care mi-a fost ca un tată.
Nu sunt cuvinte de ajuns să le mulţumesc, mai ales mamei mele, pentru educaţia genială şi nobilă, gingaşă, şi peste măsură de echilibrată în responsabilitate, cu libertate asumată, ancorată în realitate, cu fiecare ocazie, cu răbdare şi jertfă, acea educaţie cum n-am crezut că voi primi, poate cel mai mare dar de la mama, ce mi-a dat-o mama mea. Că viaţa nu mi-a dat-o ea, ci Dumnezeu. Dar ea, mi-a dat educaţia. Ce dar grozav !

Da, am fost şi eu întro discotecă, 2 două ori în viaţă. Prima dată am stat o oră, la o onomastică, din obligaţie şi m-am simţit oribil, apoi, cu colegii de liceu, la balul bobocilor, şi-au fost cele mai stresante momente din viaţa mea, pline de discomfort şi greaţă, fără să consum alcool.
Şi da, am fost beat odată în viaţă şi ultima dată atunci şi de atunci. Şi niciodată nu am mai băut. Şi da, am fumat câteva luni bune, fiindcă nu, nu sunt sfânt, dar acum, că înţeleg ce e Biserica şi misiunea ei, vreau să devin sfânt. Şi acea perioadă de neascultare şi ignorare a nobleţii mamei mele, o regret toată viaţa.

Cu ce era de vină mama mea, dacă aş fi murit întrun incendiu atunci? Cu nimic. Ea s-a silit cât a putut. Cu ce era de vină Biserica, dacă eu muream atunci întrun incendiu? Patriarhul şi preoţii erau de vină? Nu, cu nimic nu sunt ei vinovaţi, scumpii şi dragii de ei, ei se silesc la fiecare slujbă şi predică să dea ce au ei mai bun, pentru noi toţi.

Să vă spun condoleanţe, dragi părinţi?
Ce să faceţi cu condoleanţele şi formalismele?
Durerea mea din suflet, e imensă, cu sau fără condoleanţe spuse, îmi pare enorm de rău pentru moartea celor de-a generaţie cu mine, fiindcă în ce îi prinde moartea, în aceea îi va şi judeca.
Durerea mea din suflet, e imensă, când văd starea de degradare morală, a celor din jurul vârstei mele, mă face să plâng mereu şi mă abţin cu greu. Am plâns pentru cei de-o generaţie cu mine, care-au murit acolo. Din slăbiciune? Nu, fiindcă îmi pasă şi fiindcă vă găsesc vinovaţi, pe voi, părinţii lor şi pe nimeni alţii.

Şi pentru voi, toţi ceilalţi părinţi, cu copii, indiferent de vârstă, gândiţi-vă că la COLECTIV au murit câteva zeci şi ce tragedie este, dar închei spunându-vă: câţi vor muri la un război?

Asta vă doriţi?

Atunci începeţi cu adevărata educaţie dată vouă în primul rând, apoi copiilor voştri. Schimbaţi-vă voi în primul rând vieţile, puneţi-vă temelia pe Hristos, pe Biserica lui Hristos, construindu-ne unii pe alţii, temelia pe Patriarh, pe episcopii noştri dragi, care deşi au câte o maşină mai scumpă, nu sunt totuşi lamborghiniuri, şi având în vedere că ei nu au staţii de extracţii petroliere şi afaceri de sute de milioane de euro, şi nu sunt bogaţi material, nu au soţie şi nici copii, nu au dulceţile vieţii acelea conjugale, nu au nimic, decât jertfa pentru noi, noi să nu-i cinstim şi să nu ne bucurăm pentru ei, şi pentru bucuria lor, când îi vedem că pot călători în siguranţă? Ba da, pentru că dacă nu, suntem ipocriţi şi degeaba ne numim creştini. Acei oameni minunaţi, care şi-au jertfit viaţa lui Hristos în călugărie şi pentru a fi de folos oamenilor, slujind aproapelui, să avem măcar 10% din jertfa lor, de fiecare zi, unii pentru alţii, am realiza atât de multe...

Puneţi-vă temelia pe Noul Testament, pe respingerea şi denigrarea tuturor non-valorilor de distrugere a fiinţei umane şi a familiei, prin sexualitate, prin invidie şi lăcomie după bani şi alte nebunii ale urii de Dumnezeu şi depărtarea de El, urâţi păcatul, mâniaţă-vă împotriva lui, şi a bogăţiei în general şi îmbogăţirii, a luxului, a confortului exagerat, a comodităţii egoiste, urâţi incultura, necredinţa, neiubirea, patimile şi păcatul, fiind creştini, nu avem nevoie de aşa ceva, urâţi şi depărtaţi-vă de orice obiect sau atitudine ce nu ne este de folos spre mântuire şi mai mult ca orice, voi părinţii, rugaţi-vă...

Rugaţi-vă pentru multe, în special rugăciuni de mulţumire, dar mai ales, rugăciuni să nu vină un război peste noi, că atunci câteva zeci de la COLECTIV, va fi nimic, faţă de câteva milioane...

Iertaţi-mă, dacă vi-am greşit, dar aşa simt, în durerea şi iubirea mea...