[cristiboss56]

Părintele Eusebiu era îngăduitor, dar şi aspru, acolo unde trebuia. Spre exemplu, atunci când, în Ioc de pocăinţă, de părere de rău, vedea egoism şi duh pretenţios, răspundea: – Acestea pe care le spui tu acum, îţi deschid cumva porţile Raiului? Nemulţumirea ascunde în spatele ei egoism. Dumnezeu nu te va întreba dacă te-au iubit ceilalţi. Tu îi iubeşti?... Şi dacă îţi va spune Dumnezeu într-o zi că nu ai dreptate? Pune-ţi jos sinea egoistă şi loveşte-o cu putere... Să ne luptăm cu sinea noastră. „Netrebnico!”, să-i zicem. Să ne fie silă de sinea noastră. Să vezi atunci, se revarsă iubirea peste toţi oamenii!
Egoismul dărâmă toate virtuţile, ca un buldozer. Nemaipomenit de bine este să avem simţământul că suntem un nimic. Altfel, dacă noi credem că avem virtuţi, fie şi numai puţin, ne umflăm de egoism... De egoism nu numai să ne fie silă, ci să-I şi urâm... Domnul este întotdeauna alături de sufletul smerit.
Părintele Eusebiu Giannakakis