[GMihai]

Acuma, făcând abstracţie de pretenţiile lui Emilian că teologumena lui ar reprezenta "mărgăritarele" care nu trebuie aruncate înaintea porcilor, mie mi se pare că ea este destul de uşor de demontat.

Creaţia este descrisă în Cartea Facerii, şi este descrisă în termeni din care rezultă destul de clar că s-a încheiat:

"Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor." Să notăm că cerul şi pământul s-au făcut, verbul este la trecut, şi anume s-au făcut cu toată oştirea lor.

"Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o"
- Q.E.D.

Mergând în continuare pe firul dogmei creştine, să ne amintim că se discută despre o anumită corupere, pervertire a creaţiei ca urmare a păcatului protopărinţilor. Aşa fiind, apare ca ilogic să se adauge la această creaţie care este deja coruptă.

Mergând mai departe pe firul Scripturii, observăm că Dumnezeu intervine în creaţie, dar fără să creeze din nou, ex nihilo. Atunci când intervenţia Sa este necesară, ea este în general transformatorie; alteori distructivă iar alteori El conservă, prezervă anumite elemente, salvgardându-le de la distrugere. Astfel:

Potopul - Dumnezeu ar putea foarte bine să-l salveze pe doar pe Noe şi ulterior să recreeze animalele. Nu o face. Din contră, se preocupă să salvgardeze creaţia deja existentă, prin intermediul Arcei şi a perechilor din fiecare specie.

Noul Testament: Iisus nu creează, el transformă. Nu umple vasele goale cu vin apărut din nimic. El transformă apa în vin. Nu face să apară din nimic mâncare, ci hrăneşte în mod miraculos mulţimile cu mâncarea deja existentă.

Singurul moment în care putem vorbi (dar şi aici, discutabil) despr o nouă creaţie este momentul eschatologic: un cer nou şi un pământ nou. Spun discutabil pentru că şi acestea pot fi interpretate ca o transformare, o readucere la starea iniţială a creaţiei, şi nu neapărat ca un nou act de geneză.

În concluzie, nimic din creştinism - Scriptură, Tradiţie, Patristică, Teologie - nu ne îndreptăţeşte să presupunem că Dumnezeu ar "adăuga" la creaţie (cu excepţia sufletelor omeneşti). Că ar face-o prin intermediul sfinţilor, cu atât mai puţin.