[Ioan_Cezar]

Dincolo de declaraţiile normative, în continuitate însă cu ele, dincolo de principiile cu valoare de reper pe care orice învăţătură bună ni le expune, dincolo de repetarea pătimaşă şi foarte radicală a unor formulări din cărţi, fie acestea chiar sfinte, ceea ce rămâne de întrebat cred că ar putea fi formulat cam aşa: cum a fost preschimbat omul din întâlnirea cu acestea? Ce şi cât şi în ce mod s-a dezvoltat în om prin întâlnirea cu toate cele enumerate aici?
A devenit omul acesta mai bun, mai înţelegător, mai inteligent, mai liniştit, mai creativ ş.a.m.d.?
Este înţelepciune în el? E vedere limpede? E răbdare şi milă? E putere a minţii, a simţirii, a voinţei? E reuşită întru frumuseţe? E rodnicie întru lucruri bune pentru viaţa lui şi a aproapelui? Eventual a tuturor oamenilor?
Sau, dimpotrivă, în ciuda adăpării cu atâtea şi atâtea bunătăţi spirituale, omul acesta a preschimbat, nu ştiu cum, lumina în întuneric, blândeţea în asprime, învăţătura în poruncile lui către semeni, harul în mocirlă egoistă ş.a.m.d.

Creatorii despre care am vorbit, de la Graham Green la Rachmaninov, precum şi atâţia alţi oameni care au strălucit în cultura lumii, nu au fost neapărat nişte trâmbiţe declamative. Nu şi-au consumat viaţa pentru a trânti teribil vorbe culese din cărţi catehetice împotriva semenilor, nici nu au năruit comoara harului pentru a arăta cât de nevrednici sunt cei care nu le fac lor voia, aşa cum s-a folosit ea de cărţile şi vorbele altora.
Oamenii aceştia au lucrat nu la suprafaţa lucioasă a ideologiei pompoase, corelată dealtfel cu nenumărate căderi şi neîmpliniri personale ci, învăţînd să coopereze cu harul din ei şi simţind cu acuitate omenescul din ei şi din semeni, au rodit în forma unor opere artistice adresate tuturor spre înfrumuseţarea minţii, spre şlefuirea şi împlinirea sufletelor. Simţind aceasta, oamenii de pretutindeni le-au arătat, mai devreme sau mai târziu, recunoştinţă. Iar unii semeni au dat, datorită frumuseţii aduse de aceşti creatori, slavă lui Dumnezeu pentru toate cele înflorite şi împlinite în oameni.
Munca artiştilor a fost adeseori uriaşă. În condiţii extreme, greu de suportat dacă acele caractere umane nu erau cu totul excepţionale şi nu îşi trăgeau seva dintr-o nespusă iubire. Unul dintre marii scriitori ai lumii şi-a impus, zeci de ani în şir, să scrie zilnic, la aceleaşi ore, în picioare pe un pupitru special confecţionat. Nu se abătea de la acest canon, pe cât era omeneşte s-o facă. E aici o conduită ascetică veritabilă, pusă în slujba frumuseţii şi adevărului. Un alt artist şi-a compus operele scuipînd sânge şi tremurînd de friguri. Nu de frig, cu care se mai obişnuise cât de cât, ci de friguri, frate. Le cunoşti? Te lupţi cu ele când ne scrii nouă blagosloveniile? Altul a ajuns cerşetor, beat criţă făcea pipi pe el înaintea primăriei şi era ţinta batjocurii copiilor târgului, iar concetăţenii, care până mai ieri îi aplaudau frenetic simfoniile, abia de îşi mai aminteau numele lui. În timpul acesta el compunea "Odă Bucuriei", printre altele...
E comod, frate Igor, să şezi cuminte la măsuţa ta, să citeşti cărţi duhovniceşti, să frecventezi regulat biserica din cartier şi să scrii oamenilor pe internet cum e să fii un bun creştin şi cum nu sunt ei, sărmanii needucaţi, bieţii înşelaţi. E comod frate, e uşor aşa.
Dar să bagi dintr-o lovitură toată marea de oameni bogaţi sufleteşte, frumos împliniţi şi, mai ales, pe toţi cei care au scris/au creat ceva cât de mic şi pentru tine - asta e curată neatenţie, ca să zic aşa...
Fii mai atent, frate Igor, la lumea în care trăieşti. Şi, mai ales, la cât de mult ţi s-a dat de nenumăraţi oameni cărora le datorezi cam tot ce ai trăit omeneşte de la naştere până azi. Nu de alta dar pe drumul pe care te încăpăţînezi să mergi s-ar putea ca într-o zi să-L întâlneşti pe Hristos şi să zici că-i doar Gică ori, mai ştii, taman dracu.
Sau invers, Doamne fereşte!
Ceea ce Dumnezeu a exprimat sintetic, o dată pentru totdeauna sau foarte des repetat, unii oameni au desfăşurat şi concretizat în toată viaţa şi munca lor. Scriitorii mari nu formulează ceea ce însuşi Domnul a ţinut să ne spună, ci arată concret, prin personajele şi scenele din creaţia lor, cum este ori cum poate fi viaţa oamenilor la întâlnirea dintre Viaţă şi moarte, dintre Iubire şi ură ş.a.m.d. Să spui că aceste opere nu îţi sunt folositoare pentru mântuire arată, printre altele, o aplecare cam mare către magie şi lene, mai degrabă decât pohtă de viaţă şi de Viaţă.