[Igor_Paslusnik]

Fratele meu drag şi iubit, Ioan Cezar. Te îmbrăţişez în Hristos.
Ai un suflet sensibil ca al meu, dar să ştii, îţi spun din experienţă şi din ce am fost învăţat de duhovnic şi alţi părinţi îmbunătăţiţi, cu cât ai sufletul mai sensibil, cu atât poţi te poţi înălţa mai sus, dar poţi cădea mai uşor, mai abrupt şi mai dureros.
Vreau să-ţi scriu puţin, nu vreau să-ţi schimb părerile, nu vreau să-ţi pierzi sau schimbi din unitatea în diversitate, pe care au avut-o şi Sfinţii Apostoli la pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii văzute, unde fiecare a rămas cu personalitatea şi caracterul lui unic, dar împreună alergând spre mântuirea celor din jurul lor. Să ne ajute Dumnezeu să-i avem de exemplu de urmat.

Gabriel Garcia Marquez, "hiperlucid", proclamat de tine, laic prin excelenţă, zic eu, am căutat să-l evit. Nu mi-au plăcut scrierile lui. A scris ceea ce au numesc mizerii: "Amintirile curvelor mele triste" şi "Dragostea şi alţi demoni". Cum bine ai spus, premiile nobel se dau din interese, prin compromisuri, cu repercursiuni, promisiuni din partea ambelor părţi, dăruitor şi primitor şi alte întunericuri.
Pentru mine, premiul nobel şi întreagă viaţa mea, Hristos merită şi Lui i-o dăruiesc, că de la El o am.

Iar despre Graham Greene, nu vreau să te dezamăgesc, dar destul pierd vremea cu nimicuri, nu o voi pierde mai mult cu beletristică, în nădejdea înţelepţirii în cele lumeşti, în ale "artelor şcolii vieţii", nu vreau să mă rătăcesc în visarea celorlalţi, altora, nu pot să biruiesc în locul lor, mai ales dacă au plecat deja în veşnicie, şi au plecat fiind în erezie sau ateism, şi au scris rânduri, în erezie fiind, deşi dintro sensibilitate aparte, sunt mulţi ca ei, e natura sufletului omenesc, acolo unde întuneric dă foarte mult târcoale, ca să doboare, cm văzut mai sus, că se poate, să nu lase pe om să se înalte. Nu vreau şi nu pot să lupt luptele oamenilor care refuză să se schimbe în mai binele obştesc al mântuirii lor, în Hristos Iisus, fiindcă nu pot să lupt cu demonii lor, când demonii mei nu sunt biruiţi, din preapuţina mea credinţă şi lipsa faptelor mele cele mântuitoare. Nici cultură generală în materie de literatură, nu vreau să adun. Nu-mi ajută la mântuire. Oamenii care primeau pe Apostoli, zice Scriptura că Apostolii ieşind din cetăţile lor, scuturau praful de pe picioarele lor, să fie drept mărturie în ziua judecăţii.

Da, să zicem prin absurd că mi-aş copilul la un instructor să înveţe şah, dacă instructorul are reputaţie în ceea ce face, atunci, chiar dacă spuni că-ţi pasă mai puţin de calitatea jocului tău, mi-aş da copilul să-l înveţi şah, fiindcă rezultatele tale, spun totul despre cât de mult îţi pasă.
Dar nu îmi dau copilul la şah, nici unui instructor, fiindcă şahul se învaţă şi se dezvoltă în particular, de unul singur, în special prin practică, copilul nu are nevoie de un instructor, e un joc creativ, iar memorarea tehnicilor, îi va deruta îmbunătăţirea; eu am învăţat singur şah.
E la fel ca şi cu rugăciunea inimii: are un stat, un anumit set de cuvinte: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Dar ele nu sunt obligatorii, şi se pot înlocui cu oricare alte cuvinte, chiar şi cu simplul: "Doamne miluieşte". Important este să fie spusă non-stop. Continuu. "Rugaţi-vă neîncetat", spune Duhul Sfânt prin Pavel.

Nu e vorba de livrarea şi atracţia unui oarecare lucru. E vorba de mântuire. E scopul pentru care omul, adică creştinul, trăieşte. Mântuirea lui şi a celorlalţi din jurul lui. Cu toţii când ne-am botezat, de mici, am început să fim lucrători şi grădinari ai Domnului. Pentru sufletul nostru şi al celorlalţi. Vrei nu vrei, te aşteaptă mocirlă, 100% sigur. Te aşteaptă şerpi ascunşi în iarba cea înaltă care trebuie tăiată. Dar să nu ne temem: "Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului". (Luca 10, 19) Te aşteaptă ghimpi care te vor înţepa atunci când îi vei tăia, şi vor lăsa chiar şi cicatrici. Te vor aştepta poate lei şi tigri care vor sări la atac şi vor muşca, îţi vor rupe chiar şi mâna, te vor lăsa fără ea, dar n-au decât, "căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă." (Matei 5, 30) Şi mai ales: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de Acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28)

E vorba de dragoste jertfelnică. Îmi pasă mai mult de mântuirea tuturor celorlalţi, decât de mântuirea me, fiindcă ăsta-i cel mai valoros şi preţios lucru care există în creaţia văzută şi nevăzută: mântuirea. Iar eu renunţ la el, pentru aproapele meu. În aproapele meu, văd pe Hristos, şi vreau să fac totul pentru ai fi bine aproapelui meu, căci în el e Hristos, cum să nu fac binele Domnului Dumnezeului Universului ? Renunţ la mântuire, pentru a o da altuia. Fiindcă altceva nu mai am de dat. E uşor să mergi în Iran sau Afganistan sau Somalia sau alte ţări musulmane să mărturiseşti pe Hristos şi să fi ucis, să devi Sfânt Mucenic. Dar e un soi de laşitate. Că şti că vei muri. Şi vrei să-ţi scurtezi viaţa şi lupta şi chinul, pentru laurii şi răsplătirea de Sfânt Mucenic, care se obţine uşor. E un paravan şi un compromis. Nu aşa. Ci stai. Stai acolo unde te-a pus Dumnezeu să te naşti, luptă de acolo, jertfeşte-te de acolo, răstigneşte-te de acolo pentru oameni, urmând lui Hristos şi Sfinţilor. E mai mare jertfa şi lupta decât să mori repede în mijlocul criminalilor extremişti fanatici conduşi de demoni, care urăsc creştinismul din tot adâncul fiinţei lor şi ştii că te vor ucide. Ci stai şi întăreşte pe cei din blocul tău, din zona şi oraşul tău, fi cât mai creştin poţi, fă fapte bune, zâmbeşte-le, dăruieşte mereu, cât de mult poţi, roagă-te, mergi la Sfintele Slujbe, fă nevoinţă, metanii, ţine post, mai ales tânăr fiind, poţi ţine post negru, multe zile, prin acestea ne vom sfinţi, curăţi şi îndumnezeii. Dumnezeu nu se cunoaşte prin raţiune, ci prin mintea cea mai presus de minte, care o are fiecare, prin ochii sufletului, prin nous-ul sufletesc, desprinzându-ne de toate cele rele şi cele bune deopotrivă, acea este adevărata stare lucidă de vedere a lui Dumnezeu. Am citit şi eu despre ea. Şi mi-o doresc nespus de mult.

Aşa să fim cu toţii, fie creştini, sau episcopi, preoţi, diaconi. Acestea se ating, urmând poruncilor şi dragostea lui Hristos, Dumnezeu în Sfânta Treime.
Nu citind din G. G. Marquez sau nu citind "Puterea şi gloria" lui Graham Greene. Aceştia doi, şi miliarde ca ei, nu au ajuns şi nu vor ajunge la îndumnezeire niciodată.
Ori ăsta-i scopul. Eu, pentru asta trăiesc, pentru Hristos, pentru a-L înţelege, a-L dori, aL căuta, a-L găsi, a-L urma, a trăi în El, a mă curăţi, lumina şi îndumnezeii prin El. Numai când ajuns la luminarea în Hristos, la acea "pace care covârşeşte orice minte", spune Scriptura, la vederea luminii necreate, în harul necreat, atunci poţi să mântuieşti şi pe alţii în jurul tău. Şi atunci şi doar atunci, poţi ajunge la îndumnezeire.

E mult de scris, prea mult, căci doar prin cuvintele acestea materiale, poţi exprima ineprimabilul, dar e atât de frumos...

Am spus că nu scriu mult... iartă-mă.

Doamne, ajută.