View Single Post
  #13  
Vechi 29.07.2015, 09:41:44
Igor_Paslusnik's Avatar
Igor_Paslusnik Igor_Paslusnik is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.02.2015
Locație: Biserica. Creștin al Bisericii primare, cea fără erezie, numită politic după anul 1054: Ortodoxia
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.724
Implicit

Atunci când ai inima plină de Hristos, nu mai poți face rău, nu mai poți gândi răul, nu poți să creezi haos, începi să urăști păcatul, să devii alergic la patimi și la răutate, să le osândești și să te lepezi de ele, ca de unele care te depărtează de Preadulcele Hristos.

Atunci când ai inima plină de iubire pentru Dumnezeu și pentru aproapele, adică pentru toți oamenii, nu vrei și nu poți să iubești capitalismul, democrația, coomunismul și fiindcă capitalismul acesta încurajează înmulțirea banilor, ori lăcomia știm că este străină iubirii și mântuirii, democrația dă libertate păcatelor și patimilor, comunismul îl respinge pe Dumnezeu și niciun sistem politic nu mai iubești.

Următorii lui Hristos și ai Sfinților, nu mai aparțin lumii acesteia, trăiesc în lumea aceasta ca și cum nu ar face parte din ea, ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea, fiind conștienți că vor fi chemați acasă și vor pleca de aici, mai devreme sau mai târziu și încep să se pregătească cu sârg și dor, pentru întâlnirea cu Perfecțiunea, cu Dumnezeu Treime.

Și totuși, sunt de acord cu existența statelor, fiindcă nu în zadar Dumnezeu a amestecat limbile omului, la Turnul Babel, și nu s-au mai înțeles, și au plecat de acolo să înființeze statele lumii, fiindcă "cât timp se înțelegeau", vroiau să "facă un oraș și un turn al cărui vârf să ajungă la cer și să ne facem faimă" (Facere 11, 4), fiindcă omul era căzut în mândrie, el nu știa de Dumnezeu. Dar asta s-a schimbat, când a venit Hristos. El, Hristos e Cel care unește pe toți, să fiu Una în El, cum spune: "Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus." (Galateni 3, 28) și " Unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți Hristos." (Coloseni 3, 11).

Și totuși, dacă globaliștii, vor globalizare, noi, creștinii, putem să ne supărăm pe ei? Nu, nu putem. Îi iubim, poartă chipul lui Hristos și ei, deși nu sunt conștienți de asta și-l întunecă cu faptele lor. Ei sunt ca niște frățiori ai noștri mai mici și mai răsfățați unii cu alții, prin ei înșiși. Ne rugăm să se facă voia Domnului. Și precum Dumnezeu Însuși s-a coborât și a amestecat limbile, la Turnul Babel, așa va ști El Dumnezeu ce va face și când va vedea ce vor face globaliștii. Noi? Noi să iubim. Să iertăm, să ajutăm cât putem, cu nevinovăție și curăție, ca să ne putem despătimii, lumina și îndumnezeii.

Fiindcă atunci când urmezi lui Hristos, Sfinților Părinți, Bisericii, tot ce faci, faci spre mântuire, nu poți fi leneș, ci harnic, gospodar, familist convins, vibrezi ca o albinuță, împreună cu soția și familia, în societatea creștină în care ești și în comuniunea în care Dumnezeu te-a chemat.
Așa fac cei ce urmează lui Hristos. Spunem că nu se poate? Ba da se poate. Biblia spune că se poate. Să nu mai aparținem lumii acesteia. Adică dăm cezarului ce-i al cezarului, adică le acceptăm pe toate, atâta timp cât nu ne desparte de urmarea lui Hristos.

E simplu de înțeles, am vorbit simplu și pe înțelesul tuturor.

Nu, nu sunt de acord cu prezența armatelor. Conștiința unui om care urmează lui Hristos, nu îi permite acestuia să se răscoale, să facă revolte, rebeliuni, revoluții, acestea sunt manevre politice, conduse politic, eventual cu arme psihotronice, care pe creștinii iubitori, nu îi afectează, fiindcă frecvența gândurilor și dorințelor creștinilor, a inimii, minții (nous-ului) conștiinței și rațiunii omenești a creștinilor, e peste, deaspura orice tentativă de manipulare, de orice fel, din partea oricui.

De aceea creștinii nu participă la răscoale, revoluții, rebeliuni, războaie, la nimic. Inima creștinilor e plină de iubire și nu poate face rău nici unui om, niciodată. De aceea puterea care este dată creștinilor, este mai presus de orice minte omenească și nu poate fi stăpânită și controlată de gândire logică și de rațiune. Ea, Biserica, există pentru a iubi. Pentru a împărtăși iubirea cea mai presus de lume și de fire, cu oricine vrea să fie creștin, cu oricine urmează lui Hristos și vrea să se mântuiască și vrea să intre în Împărăția Cerurilor, acolo unde "cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". (I Corinteni 2, 9).

Așadar, da, să existe poliție, jandarmerie, și forțe speciale, în cazul în care există o posedare în masă a unor oameni, care vor să facă rău creștinilor, să fie arestați și închiși până la exorcizarea lor, cu rugăciunile preoților luminați și a episcopilor îndumnezeiți, și a creștinilor despătimiți, și părându-le rău, să fie primiți din nou în Comuniune. Dar armată, nu să nu existe. Armatele sunt slujitoare lui satana, demonilor și puterilor întunericului. Armata există doar pentru a sluji urii, vărsării de sânge și doar pentru a lupta împotriva lui Hristos și a Iubirii.

Dar spun mai mult: să nu existe poliție cum există azi, ci fiecare creștin să fie un polițist, fiecare creștin să fie un jandarm, o forță specială, care atunci când vede că se face un rău, să strige să cheme și pe alți creștini, și să-l imobilizeze pe violator sau pe tâlhar, să-l ducă la judecată și să hotărască o pedeapsă pentru el, după răutatea care a făcut-o. Dar neîncetând să-l iubească.
Și să fie interzise armele de foc de pe întreg pământul. Inclusiv pe cele de vânătoare. Să se vâneze cu arcul, cu arbaleta, cu cuțitul și sabia. Și bombele să fie interzise, și tancurile, și avioanele de vânătoare. Cine le folosește pe acestea, nu urmează lui Hristos, nu iubește dușmanii, nu este gata să devină Sfânt Mucenic, fără a face rău nimănui.

Acestea sunt în mare, cele ale creștinilor.
Acestea se pot împlini, în orice minut al vieții noastre, de câtre orice om, oriunde ar fi.
Și da, eu le împlinesc. Și ca mine, mulți alții.

Hristos în mijlocul nostru.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.

Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice.
Biblia

Last edited by Igor_Paslusnik; 29.07.2015 at 09:54:58.