Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar
1. Mizez pe îngăduința Deliei și răspund eu: da, noi ne-am cunoscut personal - cum altfel? Ne știm dintotdeauna, dinainte să știm că ne știm. Că eu nu sunt demn de acest dar dumnezeiesc, e altă poveste. Dar profit de el cum pot, ca porcu, precum îmi pare. Și nădăjduiesc că într-o zi voi putea să spun cu fruntea sus: "Mulțumesc, Doamne, pentru acest suflet pe care mi l-ai pus sprijin la ceas greu!" Precum și, simplu: "Îți mulțumesc, Delia!"
|
:))
De cugetat la asta - "ca ne stim dinainte sa stim ca ne stim"!
Cu placere! Da' habar n-am pentru ce-mi multumesti! Eu trebuie sa-ti multumesc tie pentru toata "risipa" de margaritare pe care le lasi pe unde treci si-n preajma carora nu pot decat sa ma minunez de cum "infloreste Duhul in om". Sau "omul in Duhul".