În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Ceea ce mi se pare curios este că atâția francezi continuă să sărbătorescă drept Ziua Franței comemorarea acelor evenimente, când canaliile Parisului și ale istoriei au inaugurat, în numele "drepturilor omului", cea mai teribilă teroare pe care a cunoscut-o Europa până în 1917. Din "liberte, egalite, fraternite ou la mort", s-a promovat "la mort". Un dement a inventat o aplicație a planului înclinat pentru tăiatul capetelor: sinistra mașinărie a fost pusă la lucru timp de 6 ore pe zi și a devenit monument de referință. În ura lor față de Cristos, față de Biserică, față de rege și de nobili, față de orice ar fi putut avea legătură cu tradiția, canaliile au tăiat capul regelui. Reginei. Unui număr impresionant de episcopi și preoți, neegalat decât de revoluțiile bolșevice. Unui număr încă și mai mare de oameni simpli care, în Vandeea, s-au ridicat în apărarea preoților lor.
Dacă am vedea ruși, nesiliți de nimeni, aruncând cu artificii cu ocazia comemorării Revoluției din Octombrie, ni s-ar părea nefiresc. Dar, an după an, să vedem pe Fiica Cea Mai Mare a Bisericii jubilând la amintirea masacrării regilor și episcopilor ei, ni se pare firesc. Fiecare pasăre, pe limba ei piere ! Adio, glorie a Franței ! Ziua ta este, acum, ziua umbrei care ai ajuns: aniversarea căsăpirii crinilor tăi !
Această tristă zi nu poate fi ziua Franței catolice și monarhice. Eventual, poate fi sărbătoarea sanchiloților care au umplut cancelariile europene ajungând și la noi și învățându-ne, democratic și doctoral, la gât cravatei cum se leagă nodul.
|