View Single Post
  #1  
Vechi 01.07.2015, 22:35:19
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu Vezi mesajul
Sa ma bag, sa nu ma bag... Iata cum apar mici provocari care... cine stie unde mai duc...
Despre Freud am auzit vorbindu-se de cand eram tinerel. Si cum tare mult imi mai placeau ratacirile legate de vise mai ales, citeam sporadic cate ceva, fara pretentii de studiu adancit si le luam drept invataturi de capatai, fiindca acest om era considerat o somitate in materie. Tarziu, mult mai tarziu, influentat de niste trimiteri directe, am cautat sa-l descopar cu adevarat pe Freud, in perceptia mea de acum. M-am straduit mult, dar in final am inteles ca de fapt... nu l-am inteles deloc. Ca om. Smerit? Oare. Nu doresc nici pe departe sa intru in polemica fiindca nu stapanesc deloc subiectul, si multe detalii semnificative le-am si uitat fiindca nu faceau parte din ceea ce mintea mea dorea sa retina. Stiu ca a fost o maaare victima a conjuncturilor si a obsesiilor bolnave. Stiindu-ma slab, incercam sa-mi studiez anumite reactii, anumite porniri, anumite limite, prin prisma teoriilor lui, si chiar voiam sa-i pot da dreptate, fiindca nu eram pornit in vreun fel impotriva studiilor lui. Si totusi de cele mai multe ori mi se pareau atat de aberante incat parca eram un copil care l-a surprins pe Mos Craciun pe plaja!... Repet, asta cu mintea mea de-acum, cand viata si intamplarile ei au un sens prin fiinta dumnezeirii din noi, sau prin lipsa acestei dumnezeiri de care ne indepartam, nu fara ajutorul implicit al vrajmasului. De aceea spun ca nu l-am inteles ca om. Omul care nu-si percepe dumnezeirea, isi cladeste toata argumentatia pe NIMIC, iar la prima boare de Adevar, totul se naruie ca o superba sfera de papadie peste care trecut un iepuras jucaus...
Iarta-ma frate Cezar. Cu siguranta nici nu trebuia sa ma bag in discutie si tare ma tem ca va trebui sa reiau personajul Freud in vizor, ca sa-mi revizuiesc acele pareri care atunci l-au scos definitiv din fruntea celor care trebuiesc luati in serios!...
Nu bârfi, frate Moșneag! Citește, cunoaște, experiază! Cu Domnul în cuget, mereu - că altminteri e în van. Abia apoi opinează, ca să fie ziditor și pentru alții, precum știu/cred că îți dorești.
Eu nu sunt avocatul lui Freud.
Am insistat azi doar pentru a arăta, din nou, cât suntem de flecari. (în contextul oribilei și nesfârșitei flecăreli pe seama Părintelui Arsenie Boca)
Să fiu iertat că am îndrăznit aceasta.
Pesemne, dracul m-a pus!

P.S. Azi îmi iau adio de la forum, probabil pentru totdeauna. Sunt învins, recunosc, de simțământul pregnant al zădărniciei. Mereu aceleași rutine, mereu același munte de ignoranță tâmpă și nesimțire. Mereu aceiași oameni care nu vor, cu nici un chip, să învețe nimic. Nici de eram plătit în aur (vorba oii celei amatoare de bani) nu aș mai fi rămas. Nu merită.
Mă bucur, pe de altă parte, că îmi iau adio în convorbire cu un alt moșneag...:)
Deacum sunt, moshule, înfrățit nu chiar cu șacalii și cu struții (n-avem în Bărăgan!) dar sigur cu mucegaiul, noroiul, ciulinii și rugina. Și, sigur, deh - cu reumatismul! (despre care Freud susținea, competent cred eu, că se trage de la tristețea dezamăgirilor în iubire - ca să vezi tărășenie!...:)