[cristiboss56]

Se întâmplă ca fraţii şi surorile să-şi dea brânci, şuturi, să se muşte şi să se tragă de păr, ţipând atât de tare, încât părinţii aud de departe. Este evident că acest comportament este adresat mai degrabă părinţilor, decât celorlalţi fraţi implicaţi. Aşadar, asupra a ce trebuie să ne oprim atenţia?
1. Uneori, gelozia poate deveni una dintre cauzele rezultatelor proaste la învăţătură în şcoala primară. De regulă, părinţii dedică mezinului mai mult timp şi mai multă energie, iar când primul născut merge la şcoală, el intră într-un nou mediu, primeşte teme pentru acasă. Şi el se poate folosi de aceste complicaţii pentru a atrage atenţia părinţilor, întrucât cu cât face faţă mai prost îndatoririlor sale, cu cât se adaptează mai greu, cu cât are nevoie de mai mult ajutor şi de mai mult sprijin, cu atât mai uşor îşi poate sili părinţii să se ocupe de problemele lui, nu de nevoile mezinului. Şi atunci, simptomul – rezultatele proaste la învăţătură – devine în mod „colateral” util pentru el şi, ca atare, se menţine fără a fi legat nici de viaţa şcolară, nici de capacităţile intelectuale ale copilului: el îi permite acestuia să atragă timpul şi atenţia părinţilor.
2. Se întâmplă ca o gelozie puternică să apară între copii ca metaforă a conflictului dintre părinţi. Desigur, ei au de împărţit ceva al lor, însă adeseori utilizează în conflict modele părinteşti de comportament – până şi esenţa certurilor este aceeaşi ca la părinţi. Cine de cine să asculte, rândul cui este să facă curat în cameră, cine dă muzica mai tare, ai cui prieteni sunt mai „respingători” și așa mai departe. În acest caz, este inutil să se facă tentative de apropiere a copiilor, întrucât mai întâi trebuie împăcaţi părinţii.
3. Lucrurile personale sunt foarte importante pentru copii – ele „hrănesc” simţul individualităţii. Iar dacă fraţii sau surorile le iau mereu lucrurile sau le strică, copiii pot avea în această privinţă aceeaşi atitudine ca faţă de un jaf. Fireşte, uneori fraţii şi surorile nutresc unul faţă de altul sentimente de încrâncenare, de ură şi de nemulţumire.
Dacă adulţii închid în mod constant ochii faţă de aceste atitudini, vrăjmăşia este pur şi simplu refulată, unde o fac să mocnească şi sentimentul copilului că nu este înţeles, sentimentul vinovăţiei sau cel de frică. Pentru copii este important să simtă că fiecare dintre ei este tratat corect. Corect nu înseamnă neapărat identic. Copilul va aprecia negreşit atenţia dumneavoastră dacă în loc să-i dăruiţi acelaşi lucru ca surorii lui, vă veţi îngriji anume de nevoile lui exclusive.


(Viaţa de familie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 84-85)