[sophia]

La postarile mai vechi:

1. Eu nu inteleg si poate imi explica cineva, care este principiul acestei metode de reductie gastrica.
Adica omul mananca pentru ca are stomacul prea mare? Sau daca isi taie din stomac nu mai are foame, ii este mai bine?

Mi se pare o solutie bizara, pentru ca nu se doreste sa se caute si elimine cauzele adevarate.
Exista probleme de metabolism, probleme genetice. Astea nu se rezolva cu inelul gastric.
Este ca si cum la oamenii cu anorexie le-ai mai pune o bucata de stomac in ideea ca o sa se mai ingrase. Cand anorexia este ceva total psihic.

Ma tot uit (citesc, aud in jur, cunosc chiar personal cazuri si cazuri): unii nu resusesc sa se ingrase, altii nu reusesc sa slabeasca.

Trebuie facute investigatii si vazut concret de la ce se perturba organismul (ingrasat sau slabit pre mult).
Am citit ca au descoperit gene care influenteaza foamea. Sunt si oameni care nu-si pot controla mancatul. Nu au senzatie de satietate, ca orice om normal care zice:"gata, nu mai pot".
Nu e totul chiar atat de simplu.

Zilele trecute mi-a picat in mana un articol in care se explica si efectul stresului asupra greutatii organismului. Acesta ajunge sa depuna (mai ales in jurul abdomenului un strat de grasime).
In plus in conditii de stres omul are tendinta sa manance: ori din frustrare, ori din depresie, ori pentru linistire. Unii mananca dulciuri, altii produse sarate.
Sunt produse care iti dau stare de bine.

Ce vreau sa spun este ca trebuie facut un control ca lumea si vazut de ce se ingrasa/sau slabeste omul in mod exagerat. Nu asa, gata taiem stomacul si slabeste.

La o emisiune a vorbit o tanara despre problema ei. Avusese peste 300 de kg.
A incercat o gramada de diete si de nemancat. Nu a functionat si se simtea si rau.
Si atunci a luat-o pe calea inversa. A mancat. Dar in mod echilibrat, dupa anumit plan. Si a dat jos foarte mult.
Si ea avea planuri de viata marete. Si a reusit: mai intai sa se poata misca, sa iasa din casa, apoi sa arate mai bine si sa se simta bine, s-a maritat, apoi si-a gasit si o profesie: dupa experienta ei da consultanta in alimentatie. Aici am unele dubii, dar poate ca ceea cea functionat la ea se poate aplica si la altii.

2. La partea cu postul negru - daca omul ala a pierdut atatea kilograme intr-un an, atunci ma intreb ce face unul ca Florin care este si asa slab. Cat mai pierde il in greutate la fiecare astfel de post repetat, din ce anume se hraneste? Si cum se mai reface totusi organismul?
Banuiesc eu ca omul acela a fost hranit cu lichide totusi. In rest nu stiu cum a facut. Si cum a rezistat.
A fost activ? Sau doar a vegetat in pat? Un an de zile sa nu mananci este dur. Cum rezisti totusi si de unde ai si energie? Eu tot nu inteleg.

Si nu numai la munci fizice grele este greu postul. Si creierul are nevoie de o anumita alimentatie. Munca intelectuala este foarte consumanta si ea si creierul are nevoie sa fie hranit.

Da, si eu cred ca cel mai greu este sa te mentii dupa dieta. Mai ales ca sunt atatea ispite in jur. Trebuie multa vointa. Mai ales ca sa si socializezi, sa iesi in lume. Daca esti invitat undeva la masa ce faci? In afara de a tot refuza si a-ti lua doar cat mai putin.
Pe mine ma deranjeaza de exemplu sistemul acela ca inviti oameni si esti obligat sa tii seama de unul sau altul care este vegan si aia nu mananca, aia nu mananca. Trebuie sa-i pui mereu ceva separat, special. Este un efort in plus.
Oare ei realizeaza asta?

3. Fallen, ai nascut deja? Ma abtin sa raspund la intrebarile tale si sunt curioasa de ceea ce-ti vor raspunde altii.
As vrea sa-ti spun doua lucruri totusi:
Tu n-ar trebui de fapt sa (-ti) pui aceasta intrebare. Dumnezeu vad ca a vrut in cazul tau si ti-a daruit un copil.
De ce ti l-a daruit totusi? Nu stiu. A avut El un motiv.
Gandeste-te totusi ca sunt oamenii multi carora chiar nu le daruieste copil, desi ar merita. Aia atunci ce-ar trebui sa gandeasca?

S-ar putea ca tocmai prin acest copil daruit, Dumnezeu sa te traga de maneca si sa-ti arate drumul spre mantuire. Sa ti-l fi dat tocmai ca sa te scoata din pacat. Zic si eu. Dar tie inca nu-ti este clar...

Daca ascultai pe preoti si altii care te-au sfatuit nu stiu daca era mai rau. Nu stiu daca ramaneai singura sau fara sot si copii. Nu poate nimeni sa faca predictii, desi multi si-ar dori.
Si eu ma intreb adeseori cum mi-ar fi fost daca as fi ales alt drum decat cel pe care l-am ales. Nu stiu.
Poate ca ti-ar fi fost mai bine. Poate ti-ai fi gasit omul potrivit, mai bun, copii cu el, in conditii mai bune.

Ajungem mereu al un punct unde ni se pare ca trebuie sa luam o anumita decizie pentru ca altfel am pierde. Indiferent de consecinte. "Daca nu-l iau pe ala, nu o sa ma mai marit, nu mai gasesc altul". Greu de spus. Asa vedem insa in situatia respectiva. Nu mai vedem alte drumuri, alte solutii. Uneori ele chiar nu exista, alteori ele sunt doar nestiute inca.

In rest eu una spun ca totusi nimic nu se face fara voia lui Dumnezeu.