Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Și care-i cauza? Cauza constă în faptul că nu ați început la timp să preveniți căderea.
Sfântul Teofan Zăvorâtul
|
Da, Sfântul a scris mult, a scris mereu despre prevenție/profilaxie ori, altfel spus, despre pază, trezvie, priveghere etc. Cât accent pune acest ascet pe
atmosfera dimprejurul rugăciunii!
Și acum să pun și eu o întrebare, cu toată seriozitatea: frate Cristiboss, ce credeți, în virtutea experienței datorate surplusului de vârstă (și nu numai), noi românii pe ce punem accent: pe prevenție sau pe terapie?
Poate ați remarcat, în treacăt, ce faimă au la noi doctorii, vracii, taumaturgii de tot felul și cât sunt de disprețuiți pedagogii - cei ce doresc să prevină, pentru a nu fi nevoiți să trateze, ce se mai poate trata...
E așa un magnet al terapiei în țara asta, că până și amărâții de psihologi sunt considerați tot un fel de terapeuți. Deși psihoterapia e cel mai puțin reprezentativă ramură a psihologiei iar la noi în țară e de-a dreptul minoră. Ca fapt.
Cum vă explicați apetitul nostru național pentru terapie și disprețul vădit pentru profilaxie?