Citat:
În prealabil postat de Penticostalul Traditional
Sunt chiar si preoti si calugari, Igor.
Si sunt romani, nu adunati de prin toate tarile.
|
Nu, fratele meu drag rătăcit, asta-i doar în mintea ta. Nu există decât maxim 5-6 preoți la nivelul întregii Romînii, care au trecut la secte. Și vreo 2000-3000 de familii la nivelul țării. E alegerea lor, fiindcă nu au cunoscut nimic din creștinismul adevărat, nu au fost mulțumiți cu simplitatea și bunăttea, cu discernământul și iubirea necondiționată și nepărtinitoare, care există în adevărata Biserică a lui Hristos și au ieșit. Trebuiau să iasă, spune Biblia. Iadul e soarta lor, pe care îl trăiesc încă de pe pământ, prin stările extatice, de care devin dependenți, ca de patimă, cu iubire falsă și superioară față de cei siimpli și smeriți și curați, ortodocșii.
Dar la nivel global, numai în America, în 5 ani, perioada 2009-2014, s-au botezat la creștinismul adevărat, ortodox, peste 3 milioane de americani, ajungând la aproape 2 milioane, față căteva zeci de mii, cât erau în urmă cu 10 ani.
În Mexic și Brazilia, au trecut parohii întregi de protestanți și romano-catolici, la Ortodoxie, prin misiunile Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei sau a Rusiei. Și peste tot în lume, la fel. Zeci de mii de protestanți, lutherani, calvini, și neo-protestanți, toate sectele, au devenit ortodocși. Au înțeles, înainte de-a simți, că asta-i casa Domnului, asta-i Biserica cea adevărată și vie, care a adus martiri, în fiecare secol, efectiv, în fiecare secol ortodocșii erau uciși, prin progoane externe sau interne, ale fiecărei țări. Ăsta-i doar un aspect.
Citat:
În prealabil postat de Penticostalul Traditional
Dar nu iti voi da nici numele, nici numarul si nici marturisirile lor.
Pentru ca tu chiar ai suferi. Iar mie nu mi-ar folosi la nimic. Iarta-ma dar nu intru in acest concurs.
|
Frățior rătăcit, poți pune nume și mărturisire, dar dacă îi vei întreba, ce știu despre Ortodoxie, nu îți vor spune nimic. Fiindcă nu știau nimic la momentul când au devenit eretici.
Așa lucrază necuratul. Când simte că vrei să te apropii de Biserică, îți dă sentimente și gânduri spurcate, să mergi la secte și erezii și să spui că acelea sunt Biserica, ca să nu găsească omul Casa, Adevărul și mântuirea. Și reușeșete la destui creduli și naivi, tactica asta.
Tu suferi când vezi că oamenii au descoperit Adevărul și L-au îmbrățișat? Suferă. Mai mult ca mine, nu ai suferit niciodată. Deocamdată. Nu știu ce va fi. Dar suferința mea, este inexprimabilă în cuvinte, față de credința mea, că oamenii sunt neîntăriți și față de credințele mincinoase de pe pământ, toate, multe, care seceră destule suflete, peste tot.
Da, sufăr deja de multă vreme, o suferință mică în plus sau în minus, e tot acolo. Dar aș fi curios, acei oameni, ce au mers în întunericul ereziilor, cât au cunoscut din Ortodoxie, biblic, dogmatic, patristic, istoric, canonic. Și apoi cât de mult au iubit oamenii și bisericile toate din lume, și eretici toți, cât de mult i-au iubit, în momentul când au plecat. Sunt foarte curios.
Citat:
În prealabil postat de Penticostalul Traditional
Dimpotriva, pentru mine, privind prin prisma Biserica Universale, e un castig faptul ca un pastor penticostal american a trecut la ortodocsi romani. Mult mai bine ar fi daca mai multi pastori romani ar face aceasta miscare. Pentru ca asta ar fi cu adevarat misiune contextualizata. Si implinirea principiului apostolic "Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii."
|
Da, vorbești frumos. Dar e semi-adevăr. Și semi-adevăruri nu există. E Adevărul sau neadevărul. Un adevăr mascat, parfumat, aranjat, copi fidelă a Adevărului. Dar simți, că duhul e altul, nu e al Adevărului.
Așa și tu, "prin prisma Bisericii Universale"... Biserica Universală, se luptă cu ereziile, ești de acord ? Există eretici și erezii, ști prea bine asta, nu ? Biserica Universală, nu poate fi în 5 confesiuni, sau 5 culte, etc. Da ? E imposibil. Ne spune Biblia clar, că Adevărul e Unul, Biserica e Una. Deci din alea 5, 4 mint și una spune Adevărul. Rămâne ca omul să descopere, după cât de mult iubește, care-i aia, cea adevărată, și care sunt cele care mint.
Să dea Dumnezeu, precum și tu bine spui, cât mai mulți pastori penticostali și de alte secte și culte protestante și neo-protestante, să devină preoți ortodocși. Români și nu numai. Amin. Ăsta-i scopul Bisericii, să aducă oamenilor Adevărul și Evanghelia creștinismului, să îi ferească de minciuni, de eretici și întuneric. Asta-i "misiunea contextualizată", lupta cea bună, cum spune Sfântul Apostol Pavel.
Dar măcar cu idea asta să rămâi: nimic, absolut nimic, din ce există în Ortodoxie, nu este înafara Bibliei. Totul este din Biblie. Dacă tu îmi găsești un singur aspect, oricât de mic, care să nu fie din Biblie, și să fie practicat de Ortodoxie, eu îți recunosc adunările voastre de "lingviști" bipolari, că sunteți și voi în Adevăr.
Citește-i și pe Sfinții Părinți, care, în primul mileniu, nu erau nici ortodocși, nici romano-catolici, nici vreun soi de neo-protestanți, erau creștini. Citește-i să vezi ce înseamnă azi creștinismul și unde anume mai găsești acel creștinism curat și sfânt. Răspunsul va veni de la sine.
Hristos a înviat !