[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Ce scrii tu acolo mai sus, Mihai, e ecumenism. Erezia ecumenismului, anume că toate religiile creştine sunt bune şi mântuitoare. Şi chiar nu doar toate cele creştine, dar toate de pe pământ. Ori asta contrazice Biblia.

Şi dacă spui că toate confesiunile creştine sunt bune şi adevărate, nu ar mai exista erezii, dogmatică, Biserică. Fiecare ar crede ce vrea. Nu mai au rost Sfintele Sinoade Ecumenice, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, Sfintele Canoane, ce mai... nu mai are rost Biblia şi deci creştinismul.

Vezi ce periculoasă e erezia ecumenismului ? Nu degeaba o numesc părintele Dumitru Stăniloaie, pan-erezia ereziilor. Şi Sfântul Iustin Popovici şi alţii.

Nu e vorba că doar apa dintrun puţ e bună sau rea, faţă de alte puţuri. Nu aşa înţelegi diferenţele. Ci spunem: doar Ortodoxia are tehnica şi capacitatea de a fora fântâni, şi a scoate apă din puţ.

Restul religiilor şi restul confesiunilor, nu pot face decât o gropiţă şi să aştepte ploaia, cum spunea fratele Ioan mai sus.

Dar Ortodoxia, forează puţuri multe şi dă apă oamenilor. Fiecare Biserică a lui Hristos, Ortodoxă, e un puţ forat, care dă din belşug apa vie a lui Hristos, tuturpr celor care doresc să bea. Acea apă veritabilă la oricine, care doar Ortodoxia o poate scoate şi o poate da oamenilor.

În punctul ăsta îmi amintesc cum îşi începe Sfântul Ioan Hrisostom una dintre Omiliile la Matei.
Zice Sfântul că noi ar fi trebuit să ne păstrăm curăţia interioară şi să citim direct, de la sursă, adică nu de pe tablele lui Moise ci direct de pe tablele de carne ale inimii noastre, Adevărul. Dar pentru că ne-am îndepărtat de Adevăr şi, căzuţi între duhuri străine ne-am împietrit cu totul, atunci, în marea Lui dragoste, Dumnezeu ne-a dăruit Scriptura, imensa scrisoare a Domnului către noi. Aşa cum cel îndrăgostit scrie de departe o scrisoare de dragoste celui sau celei pe care îl sau o iubeşte. Şi, continuă cu amărăciune Sfântul, nici de aceasta noi nu ne-am învrednicit...
Pe de altă parte, am înţeles în Biserică, omul a tins mereu, în toate epocile, să aibă oarece legătură cu Dumnezeu, să recupereze distanţa şi să reaprindă focul iubirii. Asta, apropos de istoria religiilor, putem constata în toate comunităţile omeneşti pe care le cunoaştem. E în om sădit nu numai chipul lui Dumnezeu ci, legat strâns de acesta, este în noi şi dorul de Dumnezeu!
Ei bine, peste toate aceste încercări ale oamenilor dintotdeauna şi dincolo de modul în care Dumnezeu Însuşi a răspuns omului, de departe cea mai deplină legătură şi reîntâlnire, recuperare şi chiar deschidere de necuprins cu mintea a Cerului, o găsim doar în Revelaţia prin Iisus Hristos. Faţă de această Descoperire, încununată cu Jertfa Fiului lui Dumnezeu pe Cruce, aşa cum o cunoaştem din Biserică, toate celelalte fapte de comunicare şi comuniune dintre om şi Dumnezeu rămân palide presimţiri, schiţări ori nedesăvârşiri, pur şi simplu.
Asta nu reuşeşte să accepte amicul nostru, nu ştiu de ce...
Poate că nu a venit încă sorocul...:)
Doamne ajută!